Premier League a făcut lumină în marea controversă a startului de sezon! Fanii s-au revoltat
Publicat 17/08/2025 la 19:27 GMT+3
Chelsea și Crystal Palace au remizat alb pe Stamford Bridge, într-un meci marcat de o controversă majoră. Eze a marcat din lovitură liberă în prima repriză, dar reușita a fost anulată deoarece Guehi l-a împins pe Caicedo, care se afla în zid. Arbitrul a explicat în timp real de ce a luat această decizie, iar Premier League a emis un comunicat oficial, dar fanii de pretutindeni s-au revoltat.
Eberechi Eze
Credit imagine: Getty Images
Prima etapă din Premier League a oferit câteva partide foarte spectaculoase până acum, dar au fost și două dispute fără goluri: Aston Villa - Newcastle și Chelsea - Crystal Palace. Campioana mondială a cluburilor a avut o prestație foarte slabă în derby-ul londonez de astăzi și poate fi mulțumită cu punctul obținut, deoarece putea fi și mai rău.
În minutul 13, Eberechi Eze a marcat un gol foarte frumos din lovitură liberă, dar reușita a fost anulată după intervenția VAR. Pe reluări s-a văzut că Marc Guehi l-a împins pe Caicedo, care se afla în zid, iar mingea a trecut fix prin locul în care se afla mijlocașul "albaștrilor". Totuși, asemenea dueluri sunt la ordinea zilei la fazele fixe, iar cei de la Palace au fost foarte revoltați.
Golul lui Eze contra lui Chelsea a fost anulat regulamentar, dar fanii Premier League consideră stupidă regula care a dus la această decizie
Începând cu acest sezon, arbitri explică în timp real motivele pentru care iau anumite decizii după consultarea VAR-ului, iar anunțul făcut de centralul Darren England a surprins cu siguranță mulți fani ai fotbalului. Practic, acesta a luat decizia de a anula golul nu pentru că a considerat că Guehi l-a faultat pe Caicedo, ci pentru că fundașul lui Palace a încălcat o regulă mai puțin cunoscută publicului larg.
"Jucătorul cu numărul 6 al lui Crystal Palace (Marc Guehi) s-a aflat la mai puțin de un metru de zid în momentul șutului. Astfel, lovitură liberă indirectă pentru Chelsea și gol anulat", a anunțat centralul.
Înainte de finalul partidei, șefii Premier League au emis un comunicat prin care au explicat la rândul lor că golul lui Eze a fost anulat pe baza regulamentului.
"Legea 13 din regulamentul FA prevede: «În cazul în care trei sau mai mulți jucători ai echipei în apărare formează un «zid», toți jucătorii echipei în atac trebuie să rămână la cel puțin 1 m de «zid» până când mingea este pusă în joc.»", a fost mesajul postat pe conturile oficiale ale Premier League.
Deși e clar că decizia lui Darren England are acoperire regulamentară, fanii de pretutindeni s-au revoltat și au răspuns cu mesaje ironice la postarea Premier League.
"O regulă genială. Este ceea ce fanii fotbalului au cerut cu ardoare. Vorbeau de ani de zile despre asta în baruri și așa mai departe", a scris un suporter, conform Daily Mail. "Utilizare teribilă a VAR-ului. Asta înseamnă că există o modalitate de a măsura distanța pentru fiecare lovitură liberă? Sau este arbitrar? Cum se va lua decizia corectă în alte meciuri?", a adăugat un altul. "Se pare că fotbalul se arbitrează acum cu o riglă și un boloboc", a răbufnit un alt microbist.
Subiecte asemănătoare