Radu Drăgușin are un nou căpitan la Tottenham! Thomas Frank a anunțat succesorul lui Son, înainte de Supercupa Europei

Fundaşul argentinian Cristian Romero a fost ales noul căpitan al echipei engleze Tottenham Hotspur, după plecarea atacantului sud-coreean Heung-min Son în Liga nord-americană de fotbal (MLS), informează agenţia EFE.

Udine așteaptă cu un soare generos Supercupa Europei dintre PSG și Tottenham Sursa: SNTV

Sursa video: SNTV

În ciuda zvonurilor referitoare la un posibil transfer al său de la Tottenham la Atletico Madrid în această vară, "Cuti" Romero şi-a reafirmat angajamentul faţă de Spurs şi va fi căpitanul echipei londoneze împotriva francezilor de la Paris Saint-Germain, miercuri seara la Udine (Italia), cu ocazia Supercupei Europei.
Tottenham, câştigătoarea ediţiei trecute a competiţiei Europa League, nu va conta la meciul cu PSG pe fundaşul român Radu Drăguşin, aflat în continuare în recuperare după o gravă accidentare suferită în iarnă.

Romero, desemnat noul căpitan al lui Tottenham

"Am vorbit cu 'Cuti' şi el va fi căpitanul nostru", a declarat antrenorul lui Tottenham, Thomas Frank. "A fost foarte mândru şi fericit de asta. Este un lucru imens să poţi conduce această echipă, nu doar în Supercupă, ci pe tot parcursul sezonului. Are toate calităţile necesare'', a subliniat tehnicianul danez.
În vârstă de 27 de ani, Romero a sosit la Tottenham în august 2021, de la echipa italiană Atalanta Bergamo, iniţial sub formă de împrumut, înainte de a fi transferat definitiv de clubul londonez. El a disputat în total 124 de meciuri în tricoul lui Tottenham, în toate competiţiile, marcând 7 goluri.
Cristian Romero are 44 de selecţii (3 goluri) la naţionala Argentinei, cu care a devenit campion mondial în 2022, în Qatar.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo