Radu Drăgușin începe negocierile cu șefii lui Tottenham! Planul românului: "Cea mai bună cale de urmat"

Radu Drăgușin a jucat din nou weekend-ul trecut într-un meci oficial pentru Tottenham, după o pauză de aproape 11 luni. După apariția sa pe teren, presa internațională a început să vorbească tot mai multe despre un posibil transfer al românului de la Spurs. Acum, jurnaliștii englezi au anunțat că fundașul intenționează să discute cu șefii clubului londonez despre viitorul său.

Alex Ferguson: "Așa am învins-o pe Bayern în finala UCL din 1999"

Sursa video: Eurosport

Radu Drăgușin a încheiat cu bine un an pe care l-a început cum nu se putea mai rău. Internaționalul român a suferit cea mai complicată accidentare a carierei în urmă cu 11 luni, iar weekend-ul trecut a revenit pe teren, în victoria lui Tottenham de pe terenul lui Crystal Palace.
Internaționalul român, trimis pe gazon în minutul 85, a fost aproape să marcheze imediat după ce a intrat pe teren și în cele câteva minute pe care le-a jucat și-a ajutat echipa să conserve avantajul minim și să obțină o victorie foarte importantă.
La câteva ore după meci, presa internațională a început să vorbească despre viitorul fundașului, care pare să fie departe de Spurs, unde are șanse minime să prindă un loc în primul 11, Thomas Frank construindu-și echipa pentru acest sezon în absența românului.
Drăgușin nu duce lipsă de oferte, fiind dorit mai ales în Serie A, unde și-a început cariera de profesionist. Jurnaliștii englezi au scris acum că românul s-ar fi hotărât să poarte discuții cu șefii lui Tottenham despre viitorul său pentru a putea să ia o decizie.
"Radu Drăgușin urmează să poarte discuții cu Tottenham despre viitorul său, cluburile din Serie A manifestând interes pentru el. El vrea să joace constant și va exista o discuție despre cea mai bună cale de urmat", au scris jurnaliștii de la The Spurs Express.

Radu Drăgușin, sfătuit să plece de la Tottenham

Este evident că fundașul român își dorește să joace din ce în ce mai mult, lucru de care ar putea beneficia și echipa națională a României. Astfel, după aparițiile zvonurilor referitoare la viitorul lui Drăgușin, Adrian Ilie a ținut să-i ofere un sfat tânărului fotbalist.
În condițiile în care lui Radu îi va fi foarte greu să se impună ca titular la Spurs, Ilie este de părere că fundașul ar trebui să accepte ofertele care vor veni pe numele său și să meargă la o echipă unde să poată prinde mai multe minute.
"Drăgușin ar trebui să își caute o echipă și o situație să joace pentru că avem nevoie de el la echipa națională", a declarat Adrian Ilie, conform AS.ro.
Turcia - România se va juca pe 26 martie, în semifinalele barajului pentru Campionatul Mondial, la Istanbul. În cazul în care "tricolorii" se impun, vor da piept cu învingătoarea din meciul Slovacia - Kosovo, în finală (31 martie), tot în deplasare.
Interviul-eveniment cu legendarul Sir Alex Ferguson, cel mai titrat antrenor din istoria Premier League, va fi difuzat duminică, de la ora 16.45, pe Eurosport 1. Sâmbătă, de la ora 18.15, tot pe Eurosport 1, Joe Cole și Peter Crouch învață tainele futsalului de la un fotbalist de Premier League care a reprezentat Anglia la futsal. Edițiile vor fi disponibile și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo