Salah și-a cerut scuze față de colegii de la Liverpool, după tirada din urmă cu două săptămâni: "E același Mo pe care-l știm"

Mohamed Salah și-a cerut scuze colegilor săi de la Liverpool, după ce acesta a avut o declarație "explozivă" în urmă cu două săptămâni, care s-a lăsat cu excluderea sa din lot pentru un meci din Liga Campionilor. Mijlocașul Curtis Jones a dezvăluit detalii din vestiarul "cormoranilor".

Mohamed Salah

Credit imagine: Getty Images

Mohamed Salah a avut parte de două săptămâni complicate la Liverpool, după declarațiile făcute în urma egalului, scor 3-3, de pe terenul celor de la Leeds. Egipteanul a acuzat faptul că nu este respectat, fiind lăsat pe banca de rezerve pe întreg parcursul meciului.
Declarațiile țintite spre staff-ul tehnic i-au adus lui Salah excluderea din lotul pentru meciul din Liga Campionilor contra Interului lui Chivu. Egipteanul nu a făcut deplasarea la Milano, urmând să fie reprimit în lot pentru meciul de sâmbăta trecută, contra lui Brighton.
Legenda clubului de pe Anfield a fost din nou rezervă, dar a intrat rapid, în locul accidentatului Joe Gomez, și a contribuit decisiv la victoria cu 2-0 a campioanei. Salah a pasat decisiv la al doilea gol al lui Hugo Ekitike, iar apele dintre el și staff, în frunte cu Arne Slot, s-au liniștit.

Salah, scuze în fața coechipierilor

Mai mult, Curtis Jones a dezvăluit recent că Salah și-a cerut scuze în fața coechipierilor pentru modul în care s-a comportat: "Mo este un om în toată firea și poate să spună ce vrea. Și-a cerut scuze în fața noastră și a spus: 'Îmi pare rău dacă v-am afectat în vreun fel, sau dacă v-am făcut să vă simțiți prost'. Acesta este omul Salah.
Pot doar să vorbesc în numele meu și cum l-am perceput pe Mo. A fost foarte pozitiv, același Mo pe care îl știm cu toții, cu zâmbetul larg pe buze. Cu toții ne-am comportat la fel cu el. Cred că este parte din mentalitatea de câștigător și nu cred că va fi ultimul care va face asta", a declarat mijlocașul, citat de Daily Mail.
Mohamed Salah a plecat deja în cantonamentul Egiptului, alături de care va participa la Cupa Africii pe Națiuni. "Faraonul" va debuta alături de colegii săi luni, împotriva selecționatei din Zimbabwe. În grupa Egiptului se mai află Angola și Africa de Sud, fiind una dintre cele mai complicate ale acestei ediții.
Joe Cole și Peter Crouch s-au întâlnit cu legendarii Alan McManus și Jimmy White pentru o lecție de snooker și le-au povestit cine sunt cei mai buni fotbaliști la acest sport + cine organiza campionate de biliard la Chelsea. Emisiunea va fi sâmbătă de la ora 18.30 pe Eurosport 1. Toate edițiile sune disponibile pe HBO Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo