Slot, ca şi demis de la Liverpool. Klopp a spus "nu", dar şefii de pe Anfield au un pariu nebun: super-antrenorul curtat
Actualizat 28/11/2025 la 11:35 GMT+2
Postul lui Arne Slot e mai şubred ca niciodată, iar presa engleză e sigură că, un nou eșec în weekend, contra lui West Ham, va însemna şi demiterea lui. Şefii lui Liverpool caută deja soluţii şi, după ce au fost refuzaţi de Klopp, vor încerca în perioada următoare să facă tot posibilul să îl "fure" pe Luis Enrique de la PSG.
Slot Klopp
Credit imagine: Eurosport
După cea mai scumpă campanie din istoria clubului, Liverpool a intrat într-o criză îngrozitoare, la care actualul staff tehnic nu pare să aibă soluţii. Înfrângerea cu PSV, 1-4, în UCL, a fost a 9-a înfrângere în ultimele 12 partide pentru gruparea de pe Anfield, lucru care nu s-a mai întâmplat din 1954, iar scaunul lui Arne Slot e tot mai slăbit.
De altfel, în presa engleză s-a scris ieri că olandezul e la 90 de minute de demitere, orice rezultat în afară de victoria cu West Ham urmând, probabil, să îi pecetluiască soarta.
Jurgen Klopp a refuzat revenirea la Liverpool. Luis Enrique, marele pariu al "cormoranilor"
Soluţia de redresare firească pentru Liverpool a fost, bineînţeles, Jurgen Klopp. Întrebat recent într-un interviu luat de Steven Bartlett dacă intenționează în viitor să revină pe Anfield ca antrenor, germanul a lăsat o portiţă deschisă, explicând că "The Reds" i-au rămas în inimă. Nici nu ar avea cum să fie altfel, având în vedere că, în mandatul său, Liverpool a cucerit titlul după 30 de ani de pauză, neamţul ducându-i pe "cormorani" şi spre cucerirea unui nou trofeu UCL.
"Am spus că nu voi mai antrena niciodată o echipă din Anglia, asta înseamnă că, dacă e vorba de Liverpool, teoretic e posibil", a dezvăluit Klopp.
Potrivit presei englezi, şefii lui Liverpool l-au contactat deja pe german pentru a-i propune o revenire pe Anfield, însă s-au lovit rapid de un refuz, neamţul explicându-le că, oricât de măgulitor ar fi interesul, momentan proiectele pe care le are în desfăşurare îl împiedică să redevină antrenor principal (pe lângă statutul director global al diviziei de fotbal a Red Bull, unde responsabilităţile sale includ co-managementul clubului RB Leipzig din Bundesliga, Klopp tocmai a semnat un contract Magenta TV, urmâmnd a fi analistul principal la Mondialul din 2026).
În aceste condiţii, boardul "cormoranilor" s-a oprit asupra altui nume mare din fotbal: Luis Enrique, omul care a câştigat două Ligi ale Campionilor cu două formaţii diferite, Barcelona şi PSG.
"Lucho" mai are contract cu formaţia din capitala Franţei până în 2025, dar, potrivit The Mirror, Liverpool îl tentează cu un salariu uriaş şi cu un proiect extrem de provocator, anunţă The Mirror.
De ce Luis Enrique e soluţia ideală pentru Liverpool şi de ce spaniolul ar putea fi tentat să părăsească PSG-ul
Tehnicianul spaniol ar fi alegerea ideală pentru a prelua clubul de pe Anfield din mai multe motive care se aliniază perfect cu identitatea, așteptările și nevoile actuale ale celor supranumiţi "The Reds". El a mai preluat echipe în tranziție și le-a dus rapid în top: la Barcelona (2014–2017) a moștenit o echipă îmbătrânită și dezorientată, după "domnia" lui Tata Martino și a câștigat tripla în primul sezon complet ca antrenor, impunând un stil ofensiv devastator, cu trioul Messi-Suarez-Neymar de neoprit. La naţionala Spaniei, a reconstruit complet echipa după dezastrul de la CM 2018, a câștigat Liga Națiunilor și a ajuns în semifinala EURO 2020 cu o generație tânără.
Dar, "examenul" care atestă că Luis Enrique e unul dintre cei mai mari antrenori din istoria recentă s-a numit PSG. El a făcut "curăţenie" într-o echipă blazată, plină de staruri care subperformau. Mai mult, plecarea lui Mbappe la Real Madrid, părea să fie începutul unei perioade complicate pentru trupa de pe Parc des Princes, dar ibericul s-a dovedit a fi un veritabil "alchimist": a prioritizat forţa grupului şi a făcut din PSG o echipă perfectă, care a rescris istoria fotbalului, cucerind tripla istorică în stagiunea trecută.
Luis Enrique practică un fotbal care ar face tranziția de la Klopp aproape naturală: e adeptul unui pressing foarte înalt și intens, mizează pe o linie defensivă foarte avansată şi gestionează perfect relaţia cu starurile din lot. Nu în ultimul rând, nu se lasă influențat de presă și are o relație excelentă cu fanii.
Întrebarea care se pune firesc e dacă spaniolul ar renunţa la postul de la PSG, formaţie care este creaţia lui, în favoarea unui club care, în prezent, pare pe fundul prăpastiei. "Îmi doresc un proiect mare, într-un campionat intens, cu fani pasionați", spunea Lucho despre planurile de viitor, când a fost întrebat ce va urma după ce experienţa "PSG" se va fi terminat. Premier League și Anfield îi oferă acest lucru, iar provocarea mare îl poate stimula, în condițiile în care la PSG e posibil să simtă că nu mai are nimic de demonstrat, după stagiunea istorică precedentă. Din contră, e greu să menţină echipa la acelaşi nivel şi să domine la fel de autoritar.
La 55 de ani, Luis Enrique știe că mai are un singur pas de făcut în carieră: să câștige Premier League, cel mai tare campionat al lumii. Iar succesul său pe Anfield nu e foarte greu de anticipat, în ciuda faptului că Arsenal pare momentan într-o ligă proprie. Liverpool are un lot foarte puternic, care are nevoie de un "restart", iar ibericul poate deveni "erou absolut" printre fani, statut de care nu se bucură pe deplin la Paris.
Îmi doresc un loc unde să simt căldura suporterilor în fiecare secundă, unde fiecare victorie e ca un trofeu și unde pot construi ceva ce rămâne 20 de ani | Luis Enrique.
Pentru el, Liverpool nu ar fi doar un job. E ultima frontieră și, probabil, marea şansă de a fi cotat, în următorii ani, drept unul dintre cei mai mari antrenori din istorie.
Campion cu Liverpool, John Barnes ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" sâmbătă de la ora 19.00 pe Eurosport 1. Duminică de la ora 18.30 este rândul câștigătorului Champions League, Michel Salgado să ne povestească amintiri din vestiarul lui Real Madrid și cum se fac schimburile de tricouri în El Clasico. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
West Ham United
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4144.png)
0
2
Liverpool
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4075.png)
Promo
Promo