Starurile lui Arsenal, avertizate după sezonul aglomerat pe care l-au avut! "Fotbaliștii nu sunt roboți"
Sezonul de succes al lui Arsenal Londra este un afiș nedorit în privința crizei în creștere la nivelul fotbalului legate de volumul de muncă, sindicatul FIFPRO avertizând că participarea jucătorilor în toate competițiile are efect negativ asupra acestora și crește riscul de accidentare odată cu derularea în acest a turneului final al Cupei Mondiale, relatează Reuters.
Gabriel Magalhaes, qui in Arsenal-Atletico Madrid - Champions League 2025/2026
Credit imagine: Getty Images
Succesul echipei Arsenal are însă și o statistică revelatoare, cinci jucători ai "tunarilor" – David Raya, Martin Zubimendi, Declan Rice, Viktor Gyokeres și Eberechi Eze – au jucat în 78 din cele 83 de meciuri ale acestui sezon pentru echipa lor de club și pentru echipele lor naționale.
Mijlocașul Zubimendi a înregistrat cea mai grea povară, jucând în 38 de meciuri în Premier League în tricoul lui Arsenal care a cucerit titlul de campioană, în 67 de apariții în toate competițiile pentru echipa sa de club și pentru naționala Spaniei, mai mult decât oricare alt jucător.
Declan Rice a jucat în 65 de meciuri, iar Gyokeres în 63 de meciuri, iar aceștia trei vor juca și în finala Ligii Campionilor și la apropiata ediție a Cupei Mondiale. Arsenal a ajuns și în finala Cupei Ligii și în sferturile de finală ale Cupei Angliei în acest sezon.
"Există dovezi care arată că volumul de muncă este o reală problemă, avem ani întregi de date pentru a dovedi acest lucru", a declarat Darren Burges, consultant pentru înaltă performanță pentru FIFPRO și director de performanță la Juventus Torino.
"Știm că accidentările sunt acum legate de volumul mare de muncă. Acest volum de muncă este în creștere în fiecare an, chiar dacă avem dovezi că este dăunător", a adăugat acesta.
"Această problemă depășește minutele de pe terenul de fotbal", a mai explicat Burges, care a scos în evidență și deplasările care de asemenea pun o oboseală în plus asupra jucătorilor, mai ales pentru etapele intermediare din ligile europene.
"Jucătorii care sunt implicați în meciurile de la mijlocul săptămânii nu revin acasă până la 3 sau 4 dimineața... Ei joacă miercuri seară și apoi sunt rugați să joace sâmbătă în miezul zilei, în deplasare.
Potrivit datelor capacitatea fizică a jucătorilor în timpul meciurilor este compromisă când ei joacă meci de meci. Nu este presupunere, ci dovadă obiectivă. Impactul este enorm", a mai spus Burges, citat de Agerpres.
Cupa Mondială din SUA, Mexic și Canada, care începe la mai puțin de 11 zile după finala Ligii Campionilor de la Budapesta între Arsenal și Paris Saint-Germain, va adăuga încă o grijă suplimentară, consideră fostul antrenor de pregătire fizică al echipei Real Madrid, Gregory Dupont.
"Jucătorii care joacă finala Ligii Campionilor nu vor avea suficient timp la dispoziție pentru o pregătire deplină, pentru a se aclimatiza cu temperaturile ridicate din țările respective, pentru a juca la capacitatea fizică deplină", a spus Dupont, care de asemenea a fost preparator fizic al Franței în timpul Cupei Mondiale câștigate de naționala cocoșului galic în 2018.
"Avem nevoie de reguli dacă vrem să protejăm nu doar jucătorii, dar și fotbalul de asemenea", a mai adăugat Dupont, care a avertizat că 56% din meciurile de la Cupa Mondială se vor juca la temperaturi de peste 28 de grade Celsius, care ar putea duce la o distanță parcursă în timpul jocului mai mică pe fiecare meci, iar schimbările de oră între cele trei țări reprezintă de asemenea provocări suplimentare.
"Ne temem de faptul că această Cupă Mondială se va transforma într-o luptă de supraviețuire pentru cei cu cea mai bună condiție fizică", a spus Maheta Molango, directorul executiv al Asociației Fotbaliștilor Profesioniști Englezi.
"Niciun jucător nu cere simpatie, ei înțeleg că sunt privilegiați. Ei nu trăiesc într-o bulă", a explicat Molango: "În cele din urmă, oricât și-ar dori să joace fiecare meci, ei nu sunt roboți", a mai spus oficialul, care a scos în evidență exemplul căpitanului lui Arsenal, Martin Odegaard, care a ratat mai multe meciuri în acest sezon din cauza accidentărilor și nu este într-o formă ideală înaintea primei participări a naționalei Norvegiei la Cupa Mondială în 28 de ani.
Odegaard a strâns în medie 46 de meciuri pentru Arsenal în ultimele sale trei sezoane, dar în acest sezon a jucat doar 35 de partide.
"Este un jucător incredibil de profesionist care are grijă de forma sa fizică. Nu te poți gândi la cineva mai serios de atât. Dar priviți câte meciuri a lipsit anul acesta și cât de multe a jucat în anii precedenți", a adăugat Molango.
"Este corect ca în loc să se concentreze asupra fotbalului el este preocupat să aibă grijă de corpul său? Dar nu aceasta ar trebui să fie situația... Chiar dacă el doarme bine și se hrănește bine, este accidentat", a mai explicat reprezentantul Asociației Fotbaliștilor Profesioniști Englezi.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Crystal Palace
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/100094.png)
1
2
Arsenal
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4007.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)