Țintă a scandărilor rasiste, Semenyo a reușit o "dublă", dar Liverpool s-a impus în cele din urmă în meciul de debut al noului sezon de Premier League

Liverpool s-a chinuit cu Bournemouth în primul meci al noului sezon de Premier League. Scorul final a fost 4-2, iar cele două goluri ale echipei oaspete au fost marcate de Semenyo, căruia fanii de pe Anfield i-au adresat insulte rasiste.

US Open 2025 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max, în perioada 24 august - 7 septembrie

Sursa video: Eurosport

Noul sezon de Premier League a început cu meciul dintre Liverpool și Bournemouth, disputat pe Anfield, vineri seară. Înainte de fluierul de start, Diogo Jota și Andre Silva au fost omagiați de fani.
Primul moment important al partidei a fost unul regretabil. În minutul 30, Anthony Liber a oprit pentru câteva minute disputa, după ce suporterii i-au aruncat insulte rasiste lui Antoine Semenyo.
Aproape imediat după reluare, Hugo Ekitike a deschis scorul, reușind astfel să înscrie pentru a doua oară de la sosirea la campioana Angliei. El i-a dedicat golul lui Diogo Jota.
La cabine s-a intrat cu scorul de 1-0, dar Liverpool a dublat avantajul în minutul 49, Cody Gakpo marcând cu o execuție de calitate. La fel ca Ekitike, el i-a dedicat golul lui Diogo Jota.
Deși părea că echipa pregătită de Arne Slot se va impune fără prea mari emoții, Semenyo, cel care a fost ținta insultelor rasiste, s-a răzbunat pe fanii lui Liverpool.
Mai întâi, el a înscris cu un șut frumos în minutul 64, înainte ca, în minutul 76, să reușească o cursă senzațională de 70 de metri, restabilind egalitatea.
Totuși, efortul lui Semenyo a fost în cele din urmă în zadar și Liverpool s-a impus. Mai întâi, echipa de pe Anfield a dus scorul la 3-2, grație reușitei semnate de Chiesa, în minutul 88, după un asalt al "cormoranilor".
Rezultatul final, 4-2, a fost stabilit de legendarul Mohamed Salah, în minutul 90+4, Liverpool impunându-se în fața lui Bournemouth.
Astfel, echipa lui Arne Slot a debutat cu dreptul în noul sezon și a obținut trei puncte obligatorii, având în vedere că etapa viitoare o va întâlni pe Newcastle, în deplasare, iar în runda cu numărul trei va primi vizita lui Arsenal.
De partea cealaltă, Bournemouth o va întâlni pe Wolves, weekendul următor.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo