Tottenham, prima echipă care reușește așa ceva pe Etihad! Manchester City și Pep Guardiola cedează în fața lui Spurs

Tottenham a învins-o pe Manchester City cu 2-0 chiar pe Etihad Stadium și a urcat pe primul loc în Premier League. Echipa antrenată de thomas Frank e fără gol încasat în acest debut de sezon și are golaveraj 5-0, putând fi, însă, depășită până la finalul rundei.

Hey Football, episodul doi! Bogdan Nevel și Ion Alexandru analizează prima etapă din Premier League

Sursa video: Eurosport

Manchester City și Tottenham s-au duelat azi pe Etihad, în etapa a 2-a din campionatul Angliei. Spurs a reușit să producă surpriza și s-a impus cu 2-0 pe terenul formației antrenate de Pep Guardiola, devenind lider în Premier League.
Partida a început cu o ocazie pentru oaspeți. Pedro Porro a șutat puternic din afara careului, dar mingea a trecut pe lângă poarta apărată de Trafford.
Imediat, formația antrenată de Pep Guardiola a replicat prin Marmoush. Apărarea lui Tottenham a comis o greșeală, iar egipteanul a fost aproape de a profita, însă șutul trimis de el nu s-a finalizat cu gol.
3 minute mnai târziu, același Marmoush a fost găsit în careu de o centrare, dar a fost blocat excelent de Vicario. Până la jumătatea primei reprize, atacantul "cetățenilor" a mai avut o ocazie, blocată de același Vicario.
În minutul 28, tot echipa de pe Etihad a fost mai periculoasă. Erling Haaland a recuperat în jumătatea adversă și i-a pasat aceluiași Marmoush, însă portarul oaspeților a intervenit din nou salvator.
Deschiderea de scor a venit însă la poarta cealaltă. Mingea a juns la Richarlison în urma unei devieri, iar brazilianul a trimis în fața porții pentru Brennan Johnson. Galezul a marcat, dar golul a fost anulat inițial pentru offside, revenindu-se asupra deciziei după consultarea arbitrilor VAR.
Tottenham a devenit astfel prima echipă care marchează în 5 meciuri consecutive de Premier League, pe Etihad, devenind doar a doua formație care reușește asta împotriva lui City în toate competițiile, după Blackburn, între 1993 și 2002.
Tottenham și-a dublat avantajul în prelungirile primei reprize, la o fază care nu anunța nimic. Trafford a trimis direct la advers, iar Palhinha a fost omul care a profitat și a marcat din zona punctului de la 11 metri.
S-a intrat cu 2-0 la pauză, fiind doar a 6-a oară când Pep Guardiola intră la cabine cu un handicap de două goluri ca antrenor al lui City. De 3 ori din cele 6 ocazii a fost responsabilă chiar adversara de azi.
În repriza a doua, City a continuat să țină de minge, dar nu și-a creat mari ocazii, cu care să-și domine adversarul și să revină pe tabelă. Nu s-a mai marcat până la final, astfel că Tottenham a câștigat cu 2-0 și a urcat, cel puțin pentru moment, pe primul loc în Premier League.

Manchester City - Tottenham Hotspur: Echipele de start:

  • Manchester City (4-3-3): Trafford - Lewis, Stones, Dias, Ait-Nouri - Reijnders, N. Gonzalez - Bobb, Cherki, Marmoush - Haaland
    Rezerve: Ake, Doku, Ederson, Foden, Khusanov, Nunes, Reilly, Rodri, B. Silva
    Antrenor: Pep Guardiola
  • Tottenham Hotspur (4-2-3-1): Vicario - Porro, Romero, Van De Ven, Spence - Sarr, Palhinha, Bentancur - Kudus, Richarlison, Johnson
    Rezerve: Bergvall, Danso, Davies, Gray, Kinsky, Odobert, Solanke, Tel, Vuskovic
    Antrenor: Thomas Frank
Stadion: Etihad Stadium (Manchester)
Arbitru: Peter Bankes
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo