United, victorie uriaşă pe terenul lui Palace, după ce a fost condusă la pauză! "Diavolii", pe locul 6 intermediar în Premier League

Manchester United a obţinut o victorie mare, pe terenul lui Crystal Palace, formaţie care nu pierduse vreun meci acasă în acest sezon. Deşi au fost conduşi la pauză, băieţii lui Ruben Amorim au revenit în repriza secundă, impunându-se cu 2-1.

Mason Mount of Manchester United celebrates

Credit imagine: Getty Images

După 3 partide în care nu a reuşit să învingă (egaluri cu Forest şi Tottenham şi înfrângere cu Everton, acasă, în ultima rundă, deşi "caramelele" au jucat în 10 din minutul 13), United venea pe Selhurst Park pentru un duel de foc cu una dintre cele mai în formă formaţii din Premier League. Palace, care a câştiga FA Cup şi Supercupa Angliei, a suferit doar două înfrângeri în actuala stagiune, doar Arsenal (1 eşec) stând mai bine la acest capitol.
Duelul se anunţa foarte greu pentru "diavoli" şi din perspectiva ultimelor directe: londonezii nu doar că erau neînvinşi în ultimele 4 partide cu United, dar au câştigat 3 dintre ele, una cu un neverosimil 4-0 (primăvara lui 2024).
Confruntarea de pe Selhurst Park de azi a început cu o ocazie mare a lui Casemiro, dar formaţia lui Glasner a pus, uşor-uşor, stăpânire pe joc, Mateta şi Yeremy Pino ratând două mari ocazii.
https://www.eurosport.ro/fotbal/liga-campionilor-uefa/2024-2025/golul-lui-julian-alvarez-anulat-corect-s-a-facut-lumina-in-cazul-penaltyului-detalii-incredibile_sto20968823/story.shtml
Gazdele au avut ghinionul ca Sarr, unul dintre cei mai buni jucători ai lui Palace, să se accidenteze în prima parte, dar, chiar şi așa, au deschis scorul graţie lui Mateta. Francezul a fost cel faultat în careu de Leny Yoro şi a fost nevoit să repete lovitura de la 11 metri, după ce prima reuşită de la punctul cu var a fost anulată. Vârful lui Palace a atins iniţial de două ori mingea, ca Julian Alvarez, în optimea cu Real din UCL, dar noua regulă din Premier League indică repetarea loviturii de pedeapsă în astfel de cazuri. El şi-a păstrat şi a doua oară sângele rece în faţa lui Lammens şi i-a adus pe "vulturi" în avantaj.
Mateta - care a fost convocat în ultima perioadă constant la naţionala Franţei de către DEschamps - străluceşte pentru Palace de la venirea lui Glasner. De când tehnicianul e pe banca londonezilor, vârful din Hexagon are 34 de reuşite în Premier League, doar Haaland (46) şi Salah (36) fiindu-i superiori în acest interval.

Repriză a doua cu un start perfect pentru Manchester United

Se părea că partida se îndreaptă spre un nou rezultat dezamăgitor pentru fanii "diavolilor", dar de la cabine au apărut două formaţii schimbate fundamental faţă de prima repriză.
United nu doar că a egalat, prin Zirkzee (minutul 54), dar a trecut în avantaj, graţie reuşitei lui Mason Mount. La ambele reuşite, omul cu pasa decisivă a fost căpitanul Bruno Fernandes, omul care a creat cele mai multe ocazii de gol în fiecare din ultimele 4 sezoane de Premier League.
Pentru Zirkzee, reuşita de azi a avut cu siguranţă şi un impact moral deosebit, de un an fără o zi el nereușind să mai marcheze în campionat pentru formaţia de pe Old Trafford (atunci reuşea o dublă cu Everton). Au fost 24 de meciuri la rând în campionat fără gol pentru vârful venit din Serie A, dar acum acesta a pus capăt acestei serii blestemate.
Pe final, Palace a forţat egalarea, dar ocaziile cu adevărat periculoase au lipsit la poarta oaspeţilor, care au obţinut 3 puncte mari, sinonime cu urcarea până pe locul 6 intermediar în Premier League. De partea cealaltă, Palace a coborât pe 7, dar distanţa faţă de un loc de Champions League e minimă (un punct faţă de Aston Villa, ocupanta locului 5, cu menţiunea că trupa lui Unai Emery are un meci mai puţin disputat).
Pentru United, urmează meciul din intermediară cu West Ham (pe teren propriu, joi, ora 22:00), în timp ce Palace se va deplasa etapa viitoare pe terenul codaşei Burnley.
Câștigătorul Champions League, Michel Salgado vine astăzi de la ora 18.30 pe Eursoport 1 să ne povestească, în cadrul emisiunii What I Wore, amintiri din vestiarul lui Real Madrid și cum se fac schimburile de tricouri în El Clasico. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo