Vedeta lui Man. United s-a înțeles cu Cheslea și așteaptă transferul! Suma cerută de "diavoli"
Publicat 08/08/2025 la 15:05 GMT+3
Alejandro Garnacho, atacantul lui Manchester United, are ca prioritate în această vară transferul la Chelsea. Argentinianul s-a înțeles deja cu clubul londonez asupra unui contract, iar acesta așteaptă ca cele două cluburi să se înțeleagă asupra sumei de transfer.
Alejandro Garnacho
Credit imagine: Getty Images
Manchester United a rezolvat un transfer extrem de așteptat în ultimele zile. Benjamin Sesko va ajunge pe Old Trafford pentru 85 de milioane de euro, iar următoarea prioritate a "diavolilor" este vânzarea unor jucători pentru a echilibra balanța financiară.
Printre aceștia se numără și Alejandro Garnacho, pe care clubul l-a informat să-și caute o nouă echipă. Argentinianul a căzut în dizgrația antrenorului Ruben Amorim, după ce atacantul a avut un discurs acid îndreptat spre portughez la capătul finalei Europa League. Acesta s-a plâns de faptul că nu a fost titular în ultimul act disputat împotriva lui Tottenham, fiind o piesă de bază în parcursul european al lui United.
Garnacho nu a făcut parte nici din lotul lui Man. United care a făcut deplasarea în Statele Unite pentru presezon, iar acesta se antrenează separat, chiar și după revenirea echipei la baza de la Carrington.
Citește și:
Garnacho s-a înțeles cu Chelsea
Interesul lui Chelsea pentru Garnacho există de câteva luni, însă londonezii nu au avut ca prioritate transferul acestuia. Acum, însă, după ce argentinianul și-a făcut clară intenția de a ajunge pe Stamford Bridge, londonezii au început negocierile și speră să-l poată achiziționa pe acesta pentru o sumă avantajoasă.
United cere 58 de milioane de euro pentru Garnacho, însă Chelsea vrea să negocieze pentru o sumă mai mică, având în vedere poziția jucătorului. Între timp, conducerea "albaștrilor" a ajuns la un acord cu Garnacho în ceea ce privește termenii eventualului contract.
Alejandro Garnacho a fost o tânără vedetă a lui Man. United. Promovat la prima echipă de Ralf Rangnick, acesta a devenit titular cert în sezonul 2023-2024, sub comanda lui Erik ten Hag. Argentinianul o va părăsi pe Man. United în această vară după 144 de meciuri 26 de goluri și 22 de assist-uri.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo