Veste șoc în Anglia: Salah vrea să plece de la Liverpool! "Mă simt aruncat în fața trenului de către club"

Liverpool a remizat în această seară, în deplasare, cu Leeds, cu scorul de 3-3, într-un meci contând pentru cea de-a 15-a etapă a Premier League. La finalul partidei, Mohamed Salah, care a fost rezervă neutilizată pe Elland Road, a avut un discurs dur, anunțând care este relația sa cu Arne Slot, dar și faptul că ar putea să nu se mai întoarcă pe Anfield după Cupa Africii pe Națiuni.

Flamengo a cucerit pentru a 4-a oară Copa Libertadores, după victoria cu 1-0 în fața lui Palmeiras

Sursa video: SNTV

Liverpool a ajuns în această seară la 3 meciuri consecutive fără înfrângere, dar a ratat victoria pe terenul celor de la Leeds, partida din cea de-a 15-a etapă a Premier League încheindu-se cu scorul de 3-3.
Mohamed Salah a fost doar rezervă pe Elland Road, iar la finalul partidei a răbufnit în fața jurnaliștilor, dând de înțeles că acesta a fost unul dintre ultimele sale meciuri pentru Liverpool.
Egipteanul și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care clubul se comportă cu el, dezvăluind că se simte de parcă ar fi fost "aruncat în fața trenului", în timp ce oficialii de pe Anfield nu și-au respectat promisiunile pe care i le-au făcut în această vară.
Mai mult, atacantul a vorbit și despre relația pe care o are cu antrenorul Arne Slot, sugerând că cei doi nu mai vorbesc și că în cadrul echipei există cineva care vrea să scape de el, aruncând asupra lui responsabilitatea pentru tot ce merge prost la Liverpool.

Salah, mesaj dur despre viitorul său la Liverpool

"Nu-mi vine să cred că am stat pe bancă timp de 90 de minute. Este a treia oară când se întâmplă asta. Cred că este pentru prima dată în cariera mea. Sunt foarte dezamăgit, am făcut atât de multe pentru acest club de-a lungul anilor, mai ales sezonul trecut. Se pare că clubul m-a aruncat 'în fața trenului'. Așa simt.
Cineva vrea să iau toată vina asupra mine. Clubul mi-a promis multe în vară. Acum sunt pe bancă, așa că pot spune că nu și-au respectat promisiunile. Aveam o relație bună cu antrenorul. Acum nu mai avem nicio relație și nu știu de ce. Se pare că cineva nu mă vrea la club.
I-am sunat pe mama și pe tata și le-am spus să vină la meciul de la Brighton. Nu contează dacă joc sau nu. O să mă bucur de meci. Voi fi doar pe Anfield și o să-mi iau rămas bun de la fani înainte de Cupa Africii pe Națiuni, pentru că nu știu ce se va întâmpla când voi merge acolo.
Nu este acceptabil pentru mine, ca să fiu corect. Dacă aș fi în altă parte, fiecare club și-ar proteja jucătorii. Acum, e vorba de: 'Aruncați-l pe Mo în fața trenului pentru că este o problemă într-o echipă'. Nu cred că sunt o problemă.
Nu lupt pentru poziția mea în fiecare zi pentru că am câștigat-o pe merit. Nu sunt mai mare decât clubul. Nu sunt mai mare decât nimic altceva, dar mi-am meritat locul", a declarat Mohamed Salah, citat de Daily Mail.
În urma rezultatului din această seară, Liverpool a ajuns la 23 de puncte, urcând pentru moment pe locul 8 în clasamentul din Premier League, la 10 puncte în spatele liderului Arsenal.
Weekend-ul viitor, în următoarea etapă din Premier League, "cormoranii" vor primi vizita celor de la Brighton. Până la această partide, formația lui Arne Slot o va înfrunta în deplasare pe Inter, în Champions League.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo