#VOCE Steve Harper, portretul loialității la Newcastle United

Steve Harper a rămas în istoria clubului Newcastle United drept jucătorul cu cea mai lungă perioadă de activitate. El a petrecut 20 de sezoane sub culorile echipei de pe St. James' Park. Cu toate acestea, portarul a bifat doar 157 de apariții în Premier League. Harper a ocupat poziția de rezervă de peste 600 de ori în decursul acelor două decenii.

Steve Harper

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Bogdan Constantinescu
Născut pe 14 martie 1975 în Easington, Harper a semnat cu Newcastle United în 1993. El a venit direct din fotbalul non-league, de la Seaham Red Star, pentru o sumă simbolică. La acea vreme tânărul portar a început ca rezervă pentru nume mari precum Pavel Srnicek și Shaka Hislop. Ulterior Shay Given a devenit titularul de bază pentru mulți ani.
Harper a așteptat cu răbdare și a demonstrat că poate face față oricărei situații. Debutul său în prima echipă a venit în 1998, a intrat din postura de rezervă, la pauză într-un meci împotriva lui Wimbledon. Un an mai târziu portarul a jucat în finala Cupei Angliei din 1999. Newcastle a pierdut cu 2 la 0 în fața lui Manchester United.
Cariera sa a inclus și momente europene importante. În sezonul 2002-2003 el a jucat două meciuri din Liga Campionilor. Cel mai memorabil meci a fost victoria cu 1 la 0 împotriva lui Juventus. Harper a păstrat poarta intactă și a contribuit la calificarea din grupă.
De-a lungul anilor Steve a așteptat șansa sa cu devotament, iar la un moment dat a cerut transferul din cauza minutelor puține. Cluburi precum Liverpool sau Celtic au manifestat interes, dar loialitatea sa a prevalat și el a semnat noi contracte cu Newcastle.
Sezonul 2006/07 i-a oferit mai multe oportunități. După accidentarea lui Given, Harper a început 18 partide în Premier League și a bifat prestații bune. În următoarele două sezoane de Premier League, sub conducerea lui Sam Allardyce portarul a jucat 37 de meciuri din cele 76 posibile.
Vârful carierei sale la Newcastle a venit în sezonul 2009/10. După plecarea lui Given la Manchester City, Harper a devenit titularul principal în Championship. El a disputat 45 de meciuri de ligă și a stabilit un record de 21 de meciuri fără gol primit. Echipa a promovat înapoi în Premier League, iar Harper a continuat să joace cu aceeași seriozitate și în sezoanele următoare.
Steve a rămas la club până în 2013, iar ultimul său meci oficial a avut loc împotriva lui Arsenal, unde a fost căpitanul echipei în acea partidă, iar finalul sezonului clubul i-a organizat un testimonial.
Meciul amical împotriva legendelor lui AC Milan a adunat 50 000 de suporteri pe St James Park. Evenimentul a strâns 300 000 de lire sterline pentru acțiuni caritabile din nord-estul Angliei. Harper a declarat că a fost o noapte incredibilă și a considerat că a fost o onoare să evolueze alături de cei mai mari fotbaliști.
Steve Harper a demonstrat de-a lungul celor 20 de ani ce înseamnă devotamentul față de un club. El nu a căutat mereu gloria personală, în schimb a susținut echipa ori de câte ori a fost nevoie. Harper a strâns 199 de apariții pentru Newcastle în toate competițiile, din cele 263 de meciuri. Legenda sa rămâne vie printre fanii lui Newcastle. Cu toate acestea, Steve Harper a semnat în cu rivala eternă a celor de la Newcastle, Sunderland.
Astăzi Harper este antrenor în academia lui Newcastle United și transmite experiența sa mai tinerilor portari.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo