Ce a putut spune Michael Carrick după borna negativă atinsă de Manchester United în Premier League! "Rămânem în bula noastră"

Eurosport on Google

Manchester United a debutat cu un eșec în noul sezon de Premier League, 0-2 în fața nou-promovatei Hull City. Antrenorul Michael Carrick nu face o tragedie din înfrângerea "diavolilor roșii" și crede că echipa trebuie să rămână în "bula ei" și să continue să se îmbunătățească.

Michael Carrick

Credit imagine: Getty Images

Manchester United a început cu stângul sezonul 2026/27 din Premier League. "Diavolii Roșii" au pierdut cu 0-2 pe terenul nou-promovatei Hull City, iar eșecul reprezintă o premieră negativă pentru club: prima înfrângere în debutul campionatului împotriva unei echipe nou-promovate.
Chiar dacă a fost atinsă o bornă negativă greu de digerat pentru fanii de pe Old Trafford, Michael Carrick nu face o tragedie din această înfrângere. Antrenorul lui United îndeamnă la calm și crede că rezultatul e doar un accident.
"Un singur meci nu schimbă întreaga direcție a tuturor lucrurilor, dar trebuie să fim conștienți unde trebuie să ne îmbunătățim. Vom rămâne calmi, în bula noastră... Este un singur meci", a declarat antrenorul lui Manchester United, citat de Fabrizio Romano.

Michael Carrick a analizay jocul lui Manchester United

Michael Carrick a vorbit despre startul ratat de sezon al lui Manchester United, după ce formația de pe Old Trafford a pierdut cu 0-2 pe terenul nou-promovatei Hull City, în prima rundă din Premier League.
"Diavolii roșii" au avut posesia și au încercat să controleze partida, însă gazdele au fost mult mai eficiente. Hull a profitat de problemele lui United la fazele fixe și a înscris de două ori înainte de pauză, prin Semi Ajayi și Nobel Mendy.
Deși echipa lui Carrick a avut perioade în care a dominat teritorial, ofensiva lui Manchester United a produs prea puține ocazii cu adevărat periculoase. Antrenorul englez a recunoscut că rezultatul reprezintă un semnal de alarmă și că formația sa trebuie să se îmbunătățească rapid.
"Au fost câteva lucruri care ne-au ieșit, dar avem și multe de îmbunătățit. Nu există situații perfecte, dar golul rapid a făcut lucrurile mult mai dificile pentru noi. A fost un meci tipic împotriva unei echipe care a promovat în Premier League, jucând acasă.
Nu le poți oferi prea multe oportunități, pentru că sunt gata să le fructifice. Apoi am avut momentele și ocaziile noastre, dar ne-a lipsit scânteia pentru a crea mai mult sau pentru a profita de situațiile noastre. Suntem foarte dezamăgiți de acest rezultat, dar nu ne va doborî.
Acum trebuie să vedem unde ne putem îmbunătăți și să facem tot posibilul la antrenamente și în următoarele meciuri. Acest lucru se va întâmpla când vom deveni mai puternici ca grup. Avem multe de învățat din meciul de astăzi și o vom face", a declarat Carrick după înfrângere, citat de sportal.bg.
În etapa următoare, Hull va juca în deplasare cu Coventry City, în timp ce Manchester United va primi vizita unei alte nou-promovate, Ipswich Town. Programul "Diavolilor" le oferea, cel puțin pe hârtie, o oportunitate excelentă de a începe campionatul cu punctaj maxim. În schimb, după prima etapă, United are deja de recuperat.â

Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo