"E un transfer dificil pentru mine". Primele cuvinte ale lui Bruno Guimaraes ca jucător al lui Arsenal

Eurosport on Google

Clubul Arsenal Londra l-a transferat sâmbătă pe mijlocaşul brazilian Bruno Guimaraes de la rivala Newcastle United, în schimbul sumei de 75 de milioane de lire sterline (87 milioane euro). Sud-americanul a recunoscut că i-a fost greu să se despartă de "coţofene", dar voia o nouă provocare, la un club care să îi permită să lupte pentru trofee.

Bruno Guimaraes, al doilea cel mai scump transfer din istoria lui Arsenal

Credit imagine: Eurosport

Guimaraes, în vârstă de 28 de ani, a evoluat începând din 2022 pentru Newcastle având un rol important în performanţele acestei echipei din ultimii ani: două calificări în Liga Campionilor şi câştigarea Cupei Ligii engleze în 2025, primul trofeu obţinut de "coţofene" în 70 de ani.
Cu toate acestea, fondul de investiţii saudit care a achiziţionat clubul Newcastle în urmă cu cinci ani a început să-şi reducă cheltuielile, ceea ce a dus la plecarea unor jucători cheie şi chiar a antrenorului din ultimii patru ani, Eddie Howe, care a demisionat săptămâna trecută.
Odată cu plecarea lui Guimaraes, se încheie o eră la Newcastle United, alimentată de banii saudiţi. În ultimele săptămâni, clubul de pe St James' Park a pierdut alţi doi jucători foarte importanţi: extrema Anthony Gordon, care s-a alăturat echipei FC Barcelona, şi mijlocaşul Sandro Tonali, care a semnat cu Tottenham Hotspur.
"Este un transfer dificil pentru mine, deoarece Newcastle înseamnă atât de mult, dar am vrut să experimentez ceva nou în viaţa mea şi sunt pregătit pentru o nouă provocare", a spus internaţionalul brazilian după ce a semnat cu Arsenal.

Arsenal, întăriri serioase după ce a devenit campioană

Bruno Guimaraes este a patra achiziţie clubului londonez din actualul mercato, după sosirea atacantului grec Christos Tzolis de la FC Brugge pentru 40 de milioane de euro, transferul permanent al fundaşului ecuadorian Piero Hincapie de la Bayer Leverkusen, pentru alte 40 de milioane de euro, şi transferul gratuit al portarului francez Illan Meslier (ex-Leeds United).
"Tunarii" au cheltuit peste 160 de milioane de euro în această perioadă de transferuri, încasând totodată aproape 50 de milioane de euro din vânzările lui Leandro Trossard, Christian Norgaard şi Jakub Kiwior.
Recrutarea lui Guimaraes s-ar putea să nu fie ultima pentru echipa antrenată de Mikel Arteta, care continuă să analizeze piaţa în căutarea unei extrema stânga, după ce principala ţintă, brazilianul Vinicius Junior, şi-a prelungit contractul cu Real Madrid.
Bruno Guimaraes a devenit al doilea cel mai scump transfer din istoria lui Arsenal, singurul pentru care "tunarii" au plătit mai mult de 100 de milioane de euro fiind Declan Rice, care îi va fi acum coleg în linia de mijloc. Dar, mai important decât orice sumă, formația londoneză pare să aibă unul dintre cele mai bune mijlocuri din lume, la concurență probabil cu PSG și Real Madrid. Pe lângă fotbalistul de la Newcastle și cel adus în 2023 de la West Ham, stafful tehnic al campioanei Angliei se mai poate baza pe Martin Odegaard (căpitanul echipei), Marin Zubimendi sau Mikel Merino.
Cele mai scumpe transferuri din istoria lui Arsenal, înainte de Bruno Guimaraes
Top 10 cele mai scumpe transferuri din istoria lui Arsenal

Top 10 cele mai scumpe transferuri din istoria lui Arsenal

Credit imagine: Eurosport


Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo