Liverpool a anunțat oficial noul antrenor: Andoni Iraola! Ce salariu va avea ibericul pe Anfield
Publicat 04/06/2026 la 22:15 GMT+3
Liverpool a decis să se despartă de Arne Slot după sezonul complet ratat și ceea ce se zvonea de câteva zile a devenit astăzi realitate. Clubul de pe Anfield a anunțat pe site-ul oficial că noul antrenor al "cormoranilor" este Andoni Iraola, spaniolul de numai 43 de ani care a avut un parcurs fantastic în carieră. Acesta va avea un salariu de 10 milioane de lire sterline pe sezon.
Andoni Iraola
Credit imagine: Getty Images
Liverpool a cucerit titlul în Premier League la primul sezon cu Arne Slot pe bancă și se preconiza o ședere lungă a olandezului pe Anfield, pe modelul lui Jurgen Klopp. Nu a fost să fie așa, deoarece "cormoranii" au dezamăgit profund în stagiunea recent încheiată, nereușind să se apropie de niciun trofeu. Slot a salvat cumva lucrurile pe final și a calificat echipa în Champions League, dar asta nu a fost suficient pentru oficialii echipei, care au decis să-l demită.
Imediat după ce Slot a fost dat afară s-a zvonit că Andoni Iraola e mare favorit să ajungă pe banca lui Liverpool, iar acest lucru s-a și întâmplat. În această seară, clubul a anunțat pe site-ul oficial că managerul iberic a semnat un contract pe două sezoane, până în vara lui 2028.
Andoni Iraola a semnat pe doi ani cu Liverpool
Aflat în fața celei mai mari provocări a carierei sale, Iraola s-a declarat extrem de entuziasmat de funcția pe care a ajuns și a dezvăluit că nu a fost deloc greu de convins să spună da, ținând cont de ce înseamnă Liverpool în fotbalul mondial.
"Sunt foarte entuziasmat, foarte entuziasmat. Pentru că, evident, știi despre Liverpool, știi că este un club mare, un club masiv, unul dintre cele mai mari din lume. Dar, simțind în interior și înțelegând puțin mai bine acest club, am crezut întotdeauna că este un club special.
Nu ai nevoie de multe lucruri ca să fii atras de Liverpool. Liverpool este Liverpool. Dar, evident, atmosfera, suporterii, clubul, jucătorii, șansa pentru mine de a antrena jucători de top, șansa de a lupta pentru titluri. Cred că nu poate fi mai atractiv de atât. Este dificil să găsești asta. Așa că, sunt foarte entuziasmat să încep munca", a spus noul antrenor al lui Liverpool.
Andoni Iraola, de la AEK Larnaca la Liverpool, în doar 8 ani
Conform presei engleze, Andoni Iraola nu a fost atras numai de proiectul de la Liverpool, ci și de un salariu uriaș. Mai multe publicații scriu că spaniolul va avea un salariu net de aproximativ 10 milioane de lire sterline pe sezon, intrând în topul celor mai bine plătiți antrenori din Premier League.
Faptul că Andoni Iraola a ajunspe banca lui Liverpool era imposibil de anticipat în urmă cu 8 ani, când acesta își începea cariera de antrenor în Cipru, la AEK Larnaca. Nu a stat acolo decât 6 luni, după care a preluat-o pe Mirandes, cu care a impresionat în liga secundă din Spania, astfel că în vara lui 2020 a ajuns la Rayo Vallecano.
În vara lui 2023, Iraola a făcut pasul către Premier League, la Bournemouth, formație cu care a făcut adevărate minuni. Pe lângă faptul că a contribuit la dezvoltarea unor fotbaliști vânduți pe sute de milioane de euro, spaniolul a obținut și performanțe remarcabile. În sezonul recent încheiat, "cireșele" au terminat pe locul 6, cea mai bună clasare din istoria clubului. Asta a adus la pachet și prima calificare din istorie în cupele europene, gruparea de pe Dean Court urmând să evolueze în Europa League.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo