Tottenham a anunțat încă un transfer răsunător! Londonezii au investit deja peste 250 de milioane în această vară

Clubul englez de fotbal Tottenham Hotspur a anunţat joi transferul mijlocaşului internaţional portughez Mateus Fernandes, în vârstă de 21 de ani, de la rivala West Ham United, unde a jucat în sezonul trecut, după ce a debutat în Premier League sub culorile lui Southampton, în 2024, informează EFE. Fernandez e al 6-lea fotbalist transferat de Spurs în această vară.

Matheus Fernandes, în duel cu Moises Caicedo

Credit imagine: Getty Images

Conform presei britanice, gruparea londoneză, la care evoluează şi fundaşul român Radu Drăguşin, a acceptat să plătească 85 de milioane de lire sterline (99 de milioane de euro) pentru a-şi asigura serviciile fotbalistului lusitan, scrie Agerpres.
Mateus Fernandes şi-a început cariera la Olhanense, iar apoi a fost recrutat de Sporting Lisabona, în 2016. El a rămas timp de opt sezoane la clubul din capitala Portugaliei, fiind promovat la prima echipă a "leilor" în 2022.
La 20 de ani, el a semnat cu Southampton, unde a jucat 36 de meciuri, fiind declarat jucătorul sezonului de către "sfinţi", înainte de a semna cu West Ham, pentru care a disputat alte 36 de meciuri, a marcat 3 goluri şi a oferit patru pase decisive, câştigând premiul rezervat celui mai frumos gol al sezonului.
Într-un comunicat dat publicităţii de Spurs, Mateus Fernandes a declarat că este "foarte încântat" să facă acest pas către un "club uriaş" şi a spus că antrenorul (Roberto de Zerbi) "a fost un motiv principal" al deciziei sale de semna cu Tottenham.

Tottenham a plătit peste 250 de milioane de euro pentru 3 transferuri în această vară! Alți 3 jucători de clasă au fost luați gratis

Mateus Fernandes, care se afla şi în vizorul formaţiei Manchester United, a reprezentat Portugalia la toate nivelurile inferioare, de la juniori la tineret, iar pe 1 aprilie şi-a făcut debutul în naţionala de seniori, în cursul unui meci câştigat cu 2-0 în faţa Statelor Unite, singura sa apariţie de până acum. El nu a prins lotul pentru Cupa Mondială, dar cota sa nu a scăzut din acest motiv.
Fernandes este al 6-lea jucător transferat de Tottenham în această perioadă de mercato. Martin Dubravka, Andy Robertson și Marcos Senesi au venit gratis, fiind liberi de contract, iar celelalte 3 mutări au costat clubul londonez peste 250 de milioane de euro. Pe Jean Paul Van Hecke s-au plătit 60 de milioane de euro către Brighton, iar Sandro Tonali va ajunge pe Tottenham Stadium pentru aproximativ 110 milioane de euro.
Transferul italianului nu e oficializat, dar renumitul jurnalist Fabrizio Romano a anunțat încă de ieri că totul e perfectat și anunțul oficial e doar o chestiune de timp. Mijlocașul va deveni cel mai scump fotbalist din istoria lui Tottenham.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo