Presa slovenă, verdict clar despre Raul Florucz! "E incontestabil cel mai bun! Austria pierde un fotbalist interesant"
Eurosport on GoogleRaul Florucz, jucătorul care este aproape de prima convocare la echipa națională a României, a fost din nou decisiv în tricoul Olimpiei Ljubljana în această săptămână. După meciul cu LASK Linz din Conference League, presa slovenă i-a făcut un portret frumos fotbalistului, notând că austriecii au pierdut un jucător pe care ar putea ajunge să-l regrete.
Raul Florucz, în sezonul actual de Conference League
Credit imagine: Getty Images
Olimpija Ljubljana a obținut în această săptămână prima victorie în faza ligii din Conference League. Slovenii i-au învins pe austriecii de la LASK Linz cu scorul de 2-0, iar Raul Florucz a oferit pasa decisivă la primul gol al partidei.
Fotbalistul, care este foarte aproape de a-și obține cetățenia română și de a fi convocat la echipa națională, fiind pe radarul lui Mircea Lucescu, a ajuns la 10 contribuții decisive în acest sezon (6 goluri și 4 assist-uri).
După meciul de joi seară, presa din Slovenia i-a făcut un portret lui Raul Florucz, evidențiindu-i calitățile și notând faptul că atacantul de 23 de ani le-ar fi închis ușa celor de la naționala Austriei.
Jurnaliștii de la Nogomania l-au citat pe fotbalist, care a spus că Ralf Rangnick l-ar fi căutat până acum dacă ar fi avut nevoie de el, și au scris că Austria ar putea ajunge să regrete că l-a pierdut pe Florucz.
Raul Florucz, portret în presa slovenă
"Austriecii și-au văzut băiatul la lucru și ar putea să regrete într-o zi că l-au pierdut. În acest sezon, Florucz este incontestabil cel mai bun jucător al Olimpijei și are o carieră importantă în față. Joacă intens, are o tehnică perfectă, e periculos pentru poarta adversă și e creativ.
Austria pierde un fotbalist cu potențial interesant. Raul este în proces de obținere a cetățeniei române, după ce selecționerul Mircea Lucescu a spus că vrea să-l vadă la naționala României", au notat jurnaliștii sloveni de la Nogomania, care l-au citat pe tânărul fotbalist:
"Acest meci a fost special, emoționant pentru mine. Nu mă gândesc la astfel de lucruri, eu doar joc fotbal. Dacă avea nevoie de mine (n.r. Rangnick, selecționerul Austriei), m-ar fi sunat deja", a declarat Florucz.
Pentru echipa lui Raul Florucz urmează mâine seară, pe teren propriu, duelul din campionat cu Domzale. Olimpija Ljubljana este lider în clasamentul din Prva Liga, cu 25 de puncte acumulate în 12 meciuri.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)