Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Președintele lui Gaziantep, despre viitorul lui Șumudică în Turcia: "Acesta e scopul nostru comun"

Irina Aldea

Publicat 24/12/2020 la 15:30 GMT+2

Marius Șumudică este omul momentului în Turcia, după rezultatele de excepție înregistrate în ultima vreme la cârma lui Gaziantep.

Marius Șumudică

Credit imagine: Twitter

Gaziantep, echipa antrenată de Marius Șumudică, a mai înregistrat o victorie de răsunet în campionatul Turciei, într-un meci în care românul Alexandru Maxim a făcut spectacol.Gaziantep s-a impus pe terenul celor de la Kasimpasa cu 4-0 și a urcat pe poziția a 4-a în clasament, la numai 3 puncte distanță de liderul Alanyaspor, formație cu care va da piept peste doar 4 zile, pe 27 decembrie.
Alexandru Maxim a marcat ambele goluri din prima repriză ale celor de la Gaziantep, formație antrenată de Marius Șumudică, pe terenul lui Kasimpasa, într-un meci contând pentru etapa a 14-a din Superliga Turcă. Maxim a deschis scorul din penalty în minutul 9, tot el făcând și dubla în minutul 25 al partidei, stabilind scorul primei reprize. În cea de-a doua parte au mai înscris Jefferson și Demir în minutul 57, respectiv 79.

Președintele lui Gaziantep, despre viitorul lui Șumudică în Turcia

Încântat de mersul echipei, președintele clubului, Mehmet Buyukeksi, a vorbit despre viitorul românului în Turcia: "Suntem extrem de mulțumiți. Sper că vom continua la fel. Oferim această victorie oamenilor din Gaziantep. Nu va exista altă direcție în ceea ce privește antrenorul. Am spus că vom vorbi în martie sau aprilie", a spus Mehmet Buyukeksi pentru fanatik.com.
Președintele turcilor a pus însă și o condiție înainte de a ajunge să se pună la masa tratativelor cu Șumudică: "Dacă echipa noastră va avea același succes, vom purta discuții cu antrenorul pe această temă. Scopul nostru comun este, în primul rând, să menținem același succes, în lunile următoare, și să păstrăm motivația la cel mai înalt nivel. Antrenorul nostru a semnat un contract de doi ani. Contractul continuă până în luna iunie a anului viitor", a mai spus Buyukeksi.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo