Plecarea lui Cosmin Contra de la naționala României a lăsat un gol care va fi umplut de către Mirel Rădoi. Selecționerul naționalei de tineret a României, Mirel Rădoi, a acceptat oferta primită de la Federația Română de Fotbal de a prelua naționala mare a României. În cadrul unei conferinţe de presă, fostul căpitan al Stelei a explicat de ce i-a spus "da" lui Burleanu, deşi iniţial a considerat că prima reprezentativă reprezintă o provocare prea mare pentru un tehnician cu experienţă limitată.
"În fotbal, există risc la orice nivel. Nu am teamă de responsabilitate şi nu avem teamă în perspectiva barajului. Nu mă aşteptam să ajung aici, dar trebuie să le mulţumesc băieţilor de la U21. Datorită lor am ajuns să fiu în această poziţie", a spus Rădoi, care a promis un singur lucru: atitudinea tricolorilor va fi cu totul alta. "Nu vin în faţa dumneavoastră să spun că ne vom califica sigur la Euro. Dar din punct de vedere al atitudinii, vă pot promite că lucrurile se vor schimba", a mai spus Rădoi.
Întrebat dacă naţionala se va construi în jurul tinerilor de la U21, care au scris istorie la turneul final din această vară, noul selecţioner a explicat de ce e complicat să aducă atât de mulţi fotbalişti tineri la lot.
Fotbal
Noi detalii despre negocierile pentru postul de selecționer! Care sunt cerințele Federației
18/01/2022 LA 03:18
"Va trebui să găsim un mix, pentru că e clar pentru toată lumea: jucătorii de la tineret e greu să facă pasul cu toţii şi să aibă şi rezultate. Partida din Spania cred că ne-a arătat acest lucru. La lipsa de experienţă, mai contribuie un factor: cei care s-au transferat, nu joacă", a mai spus selecţionerul.

Rădoi, despre conflictul dintre generaţii la naţională

România pare să nu aibă în acest moment un lider, însă Rădoi nu consideră că acest lucru reprezintă o prioritate. Mult mai importantă e forţa grupului.
"Nu îmi doresc neapărat un lider, forţa grupului e cea mai importantă. Dacă sunt adevărate zvonurile că a existat un conflict între generaţii, trebuie să îl rezolvăm. Naţionala e o familie şi cine nu înţelege asta va rămâne acasă", a mai spus antrenorul primei reprezentative.
Mirel Rădoi are în palmares 67 de meciuri pentru echipa națională a României, pentru care a marcat două goluri. Ca fotbalist, a evoluat în cea mai mare parte a carierei sale la Steaua București, între anii 2000-2009, Al-Hilal Riyadh, între 2009 și 2011, Al-Ain, între anii 2011-2014.
Începând din martie 2018, Rădoi a ocupat funcția de manager sportiv al echipei naționale U21 a României, iar în luna august a aceluiași an a preluat banca tehnică, după ce Daniel Isăilă a decis să accepte o ofertă din Arabia Saudită. A reușit să califice reprezentativa Under 21 la EURO 2019, unde a ajuns până în semifinalele competiției, performanță ce a însemnat calificarea la Jocurile Olimpice după o pauză de 56 de ani!
În total, pe banca selecționatei U21, Mirel Rădoi a bifat 15 partide, reușind să câștige 9 dintre ele și să bifeze trei remize.
Fotbal
Edi Iordănescu, în pole-position să preia naționala României: "Au fost mai multe contacte!"
13/01/2022 LA 19:34
Fotbal
Ladislau Boloni s-a decis în legătură cu oferta FRF! Ce are de gând antrenorul
13/01/2022 LA 07:28