Pablo Cortacero, cel care a preluat recent Dinamo, a vorbit despre planurile sale de viitor. Spaniolul s-a mișcat deja pe piața transferurilor și l-a numit și pe Cosmin Contra pe banca echipei din Ștefan cel Mare.
"Vă voi prezenta proiectul pe care îl vom dezvolta pentru clubul Dinamo. Avem o mare responsabilitate, să conducem o echipă mare din istoria fotbalului românesc. În primul rând trebuie să recuperăm prestigiul tradițional al clubului Dinamo. Vrem să avem deschidere socială, să întârim conducerea sportivă, să recuperăm suporterii care s-au îndepărtat de club”, a declarat Cortacero la conferința de presă.

Planurile lui Cortacero: dezvoltarea bazei de la Săftica și un nou stadion

Premier League
Dezbatere aprinsă în Anglia, după ce Cristiano Ronaldo nu a fost titularizat în meciul cu Chelsea
ACUM O ORĂ
”Vrem să investim pentru dezvoltarea bazei Săftica, pentru ca jucătorii să aibă un mediu adecvat pentru peformanță. Academia este un punct important al proiectului, trebuie să acordăm atenție jucătorilor tineri. Vrem transparență, toți fanii trebuie să fie la curent cu ce se întâmplă în viața echipei.
Vom lua legătura cu autoritățile pentru a obține un stadion pe măsura echipei noastre. Suporterii merită acest lucru. Toate actele sunt semnate, înregistrate. Acum vom începe munca, trebuie să construim de la zero un club profesionist. În final, am plăcerea să-l prezint pe antrenorul în care avem încredere, Cosmin Contra", a completat el.
Premier League
Guardiola îşi vede visul împlinit: ia gratis "mijlocaşul perfect", pe care îl voia de la Barcelona
ACUM O ORĂ
Premier League
Gerrard dă lovitura: împrumută unul dintre jucătorii care au ajutat-o pe Liverpool să ia titlul
ACUM 2 ORE