Probleme pentru CFR Cluj! S-a aflat care este starea fizică a lui Kurt Zouma! "O vacanță"

Cristi Balaj a dezvăluit că Zouma a avut parte de un regres din punct de vedere fizic în sezonul trecut, când a jucat în Arabia Saudită. În plus, președintele CFR-ului a oferit mai multe declarații incredibile cu privire la amatorismul de la fostul club al francezului, Al-Orobah.

Kurt Zouma

Credit imagine: Facebook

CFR Cluj a reușit cea mai spectaculoasă mutare din istoria fotbalului românesc, legitimându-l pe Kurt Zouma, care nu mai târziu de sezonul 2023/2024 juca în Premier League.
Stagiunea precedentă, fundașul francez a evoluat în Arabia Saudită, sub formă de împrumut, iar în această vară nu a mai revenit la West Ham după ce contractul i-a expirat.
Încă de când a semnat cu CFR Cluj s-a pus întrebarea nivelului la care este Zouma, având în vedere că un fotbalist cu un asemenea CV a ajuns în SuperLiga, și se pare că ardelenii și-au asumat un risc cu aducerea francezului.
Concret, Cristi Balaj a dezvăluit condițiile slabe de pregătire pe care Zouma și Muhar, coechipieri în sezonul trecut, le-au avut în Arabia Saudită, făcând unele declarații neașteptate, cum ar fi cea că la fosta echipă a celor doi uneori nu exista nici măcar apă la duș.
Astfel, este de așteptat ca Zouma să fie apt de joc abia peste o lună.
"Acum patru ani de zile a ridicat trofeul Champions League. Acum doi ani juca în Premier League. S-a întâmplat să evolueze în Arabia Saudită, la echipa la care a fost și Muhar. Condițiile de acolo au lăsat de dorit, nu a existat acel profesionalism care îți asigură un tonus, o atitudine, o forță, o putere de joc, mai ales în ceea ce privește pregătirea care se efectuează acolo... o vacanță!
Nu aveau sală de forță la club, nu aveau unde să facă suplimentar, uneori lipsea și apa la duș! Era amatorism și, din acest punct de vedere, a existat un regres în pregătirea lui, plus că a făcut și această pauză.
Poate să dureze și o lună (n.r. până când va putea să evolueze). Important este să nu ne grăbim, pentru că va exista o oarecare lupă asupra lui și e important. Prima impresie nu ai ocazia a doua oară să o faci.
Ca și caracter, ca și atitudine, nu e întâmplător că a ajuns la nivelul la care a ajuns. E un băiat deosebit!
Face pregătire, noi suntem și foarte buni la tot ce înseamnă recuperare. Din acest punct de vedere, suntem la un nivel foarte ridicat și au posibilitatea să se și protejeze din punct de vedere medical", a declarat Cristi Balaj la Prima Sport.
În vârstă de 30 de ani, Kurt Zouma a marcat un gol în 11 selecții pentru naționala Franței, între 2015 și 2021. La nivel de club, el a trecut pe la Saint-Etienne, Stoke City, Everton, Chelsea, West Ham și Al-Orobah.
Cotat la 10 milioane de euro pe Transfermarkt, fundașul central a marcat 15 goluri și a oferit trei pase decisive în 247 de meciuri disputat în Premier League.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo