Vești bune pentru Rădoi, cu mai puțin de o lună înainte de partida cu Islanda, din play-off-ul pentru Euro 2020. Atacul nu ar trebui să îi dea bătăi de cap selecționerului, Pușcaș urmând a fi, în condiții normale, punct fix.
Internaționalul român și-a continuat parcursul excelent din Anglia, marcând de data asta în Cupă, în confruntarea cu Sheffield United. După ce McGoldrick a deschis scorul în debutul meciului pentru revelația sezonului din Premier League, formația din Championship a reușit să egaleze situația de pe tabelă în minutul 43. Pușcaș a transformat cu siguranță un penalty, readucând speranța în tabăra lui Reading.
Din păcate pentru echipa jucătorului nostru, care a evoluat tot meciul, în prelungirile partidei experiența superioară și valoarea lotului adversarei și-au spus cuvântul. Sheffield United a punctat în minutul 105, prin Sharp, cel care îl înlocuise pe autorul primului gol. Formația din Premier League merge așadar în sferturile Cupei, acolo unde s-au mai calificat Arsenal, Chelsea și Newcastle.
Ukrainian Premier League
Mircea Lucescu, victorie obținută în minutul 90+7 cu Dinamo Kiev: "Au fost emoţii puternice!"
ACUM 3 ORE
A fost al doilea gol al românului în trei zile, după ce în weekend reușise să puncteze în Championship, în confruntarea câștigată cu 2-0 de echipa sa în fața lui Barnsley.
Reușita din această seară a fost a 11-a pentru Pușcaș în actuala stagiune, în toate competițiile, și al 2-lea gol din Cupa Angliei.

Rezultatele din FA Cup

  • Portsmouth - Arsenal 0-2
  • Chelsea – Liverpool 2-0
  • Reading - Sheffield United 1-2
  • West Brom - Newcastle United 2-3

Programul optimilor din Cupa Angliei

Miercuri, 4 martie
Leicester City - Birmingham City, 21.45
Sheffield Wed - Manchester City, 21.45, pe Eurosport 1 și Eurosport Player
Tottenham - Norwich City, 21.45
Joi, 5 martie
Derby - Manchester United, 21.45, pe Eurosport 1 și Eurosport Player
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Eredivisie
Ajax a făcut scorul sezonului în Olanda! "Lăncierii" au avut 8 jucători pe lista marcatorilor
ACUM 3 ORE
Romanian Liga I
Vali Crețu a explicat cum a obținut penalty-ul din care a înscris Keșeru: "Am fost mai șmecher"
ACUM 4 ORE