Mirel Rădoi a arătat încă o dată că e cel mai potrivit pentru banca primei reprezentative, după ce a scris istorie la U21. În ciuda faptului că tricolorii au fost egalați pe final cu Irlanda de Nord, după ce au evoluat cu un om în plus o bună parte din meci, jucătorii noștri nu au acuzat șocul. Dimpotrivă, fotbaliștii au intrat contra Austriei extrem de montați, tehnicianul primei reprezentative având la acest capitol un rol decisiv.
Apoi, la pauză, după o a doua parte de primă repriză în care austriecii au făcut legea, Rădoi a făcut cu siguranță reglajele necesare, iar de la cabine a apărut o altă echipă a României.
Tricolorii au impresionat ca atitudine, dăruire, forță fizică și pressing, lucruri care l-au încântat și pe selecționer.
Premier League
Ronaldo, vinovat pentru ratarea lui Bruno Fernandes de la 11 metri?! "Prezența lui l-a disturbat!"
ACUM 6 MINUTE
"Cred că meritam victoria, după aspectul jocului. E o descătușare, mai ales că acest rezultat vine după acel egal cu Irlanda de Nord, în care meritam să învingem. Dar trebuie să fim temperați, pentru că au mai rămas de jucat multe meciuri. Chiar dacă am câștigat, consider că Austria e în continuare cea mai bună echipă din toate cele 4, dar locul ocupat ne obligă să încercăm să rămânem pe locul întâi în grupă. Mă bucură atitudinea băieților, au înțeles foarte bine ce trebuie să facă, îi felicit. În momentul de față nu am câștigat mare lucru, doar foarte mult entuziasm și încredere. Băieții au înțeles ce înseamnă spiritul naționalei, asta mă bucură foarte tare", a spus Rădoi la ProTV.

Austria - România 2-3 | Moral excelent pentru partida cu Islanda

Dincolo de victoria propriu-zisă, tricolorii au înțeles că se pot lupta de la egal la egal cu adversari mai bine cotați. Succesul de azi e unul extrem de util în perspectiva primului meci de baraj pentru Euro 2021, cu Islanda, de luna viitoare.
"Va conta mult această victorie în perspectiva partidei cu Islanda. Dar, mai important, se vor duce cu entuziasm și cu bucurie la echipele de club. Pentru că până acum mergeau acolo având capul în pământ, după dezamăgirile de la națională", a mai spus Rădoi, care, întrebat despre prestația lui Grigore, unul dintre cei mai buni de pe teren, a vorbit la superlativ de fundașul lui Ludogorets: "Nu e o surpriză pentru mine Grigore, îl urmăream dinainte să vin la națională. După ce am sosit aici, mi-am dat seama că e un lider adevărat. Își încurajează mereu coechipierii, atât în meci, cât și la antrenamente. Îl felicit".
Rădoi nu e doar un profesionist desăvârșit care a dat naționalei o altă față, dar are și foarte mult fler când vine vorba de modificări la nivel de prim 11. L-a înlocuit pe Pușcaș cu Alibec, iar fotbalistul Astrei a dat dovadă de un altruism și o disponibilitate la efort impresionante. Mutarea a venit însă și ca o consecință a faptului că fotbalistul lui Reading nu e la 100% din punct de vedere fizic, sezonul în Championship urmând să se reia mai târziu.
"Am discutat cu Pușcaș, el nu făcuse la echipa de club mare lucru la antrenamente. Era un pericol de accidentare, iar echipa avea nevoie de prospețime. Aveam și o înțelegere cu Reading, să facem un plan astfel încât el să se întoarcă sănătos la club", a mai spus selecționerul, care a fost extrem de mulțumit de prestațiile jucătorilor pe care i-a debutat. Aceștia nu au arătat trac, ci au evoluat dezinvolt, permanent conectați la miza partidei. "Au fost câteva debuturi, mă bucur pentru ei, nu au arătat că au avut emoții. Am arătat ca o echipă adevărată, cu unitate, cu entuziasm, cu pressing. Mă bucur pentru toate lucrurile astea", a mai spus Rădoi.
Răzvan Marin și Mitriță au rămas la cluburi pentru a face pregătirea. Asta nu înseamnă că la următoarea acțiune vor fi convocați, depinde doar de ei, ce reușesc la antrenamente și în meciurile oficiale pentru formațiile unde evoluează | Mirel Rădoi
După două runde jucate din Liga Națiunilor, tricolorii sunt lideri în Grupa 1 a Ligii C, cu 4 puncte. Austria și Norvegia ne secondează, cu 3 puncte, în timp ce Irlanda de Nord închide grupa, cu un singur punct obținut.
REZULTATELE DE AZI DIN GRUPA ROMÂNIEI:
  • Irlanda de Nord - Norvegia 1-5
  • Austria - România 2-3

Premier League se întoarce din 12 septembrie la Eurosport

Scottish Premiership
Cât câștigă anual Ianis Hagi din colaborările cu marile branduri internaționale
ACUM O ORĂ
Liga
Ansu Fati nu l-a uitat! Cine este omul pe care l-a îmbrățișat după primul gol marcat la revenire
ACUM 2 ORE