La finalul meciului de la Ploiești, Mirel Rădoi s-a arătat dezamăgit de prestația "tricolorilor" din repriza secundă. Selecționerul consideră că naționala României a încasat cele 3 goluri mult prea ușor.
În același timp, Rădoi a lăudat atitudinea jucătorilor din prima repriză, în care au demonstrat că pot avea mentalitatea pe care el și-o dorește la națională:
"Am câștigat prima repriză și am pierdut-o pe a doua. În prima repriză, cât timp am rezistat fizic, am reușit să marcăm 5 goluri. În a doua repriză, pe fondul unei relaxări totale, am primit 3 goluri. Este o problemă evidentă că am încasat 3 goluri, mai ales că au fost primite în situații simple de joc
Liga
Real Madrid, victorie pe Bernabeu cu Sevilla! "Galacticii" se distanțează în fruntea clasamentului
ACUM 8 ORE
Aveam nevoie de o victorie și cel mai mult contează moralul echipei pentru partidele viitoare. Aveau nevoie de un moment de descătușare. Mă bucur pentru primele 45 de minute. Mă bucur că am văzut o reacție din partea jucătorilor după ce au pierdut mingea. Am reușit să fim calmi și să avem o posesie prelungită.
Încercăm să luăm lucrurile pozitive, dar asta nu înseamnă că vom evita greșelile. Trebuie să clădim o mentalitate puternică. După ce reușim să înscriem, să continuăm să marcăm și golul 2 și golul 3, să ne dominăm adeversarul din punct de vedere psihologic.
A fost un moment dificil în care n-am putut să luăm jucători de la naționala U21 pentru că urmează un meci important pentru ei (n.r. - cu Danemarca). Este un semn că încercăm să introducem tinerii în echipă, azi i-am folosit ca titulari pe Nedelcearu și Răzvan Marin. Dar asta nu înseamnă că putem aborda meciurile doar cu jucători de la U21.", a spus Mirel Rădoi, pentru Pro X.

România s-a impus împotriva Belarusului, într-un meci cu 8 goluri

Naționala României a deschis scorul în minutul 11, când Bogdan Mitrea a reluat cu capul în plasă centrarea expediată de Răzvan Marin. A fost primul gol înscris de Mitrea pentru "tricolori", la vârsta de 33 de ani.
Pușcaș a fost faultat în careu de Naumov peste 7 minute, iar Răzvan Marin a transformat fără emoții lovitura de la 11 metri. Nedelcearu a înscris, la rândul său, primul său gol la națională în minutul 31, când a fost lăsat în poziție ideală de devierea lui Mogoș. Fundașul a reluat în plasă din 6 metri.
Pușcaș a stabilit scorul pauzei, 4-0, în minutul 44, ajungând la golul cu numărul 8 pentru naționala României. Nedelcearu a bifat "dubla" în minutul 55, după ce portarul bielorușilor a deviat imprecis mingea șutată de Florin Tănase.
La scorul de 5-0 pentru "tricolori", Mirel Rădoi a efectuat 3 schimbări, iar jocul României s-a destabilizat ușor. Oaspeții au apelat și ei la 3 modificări, reușind apoi să înscrie de 3 ori, prin Kendysh (min. 63), Bakhar (min. 80) și Klimovich (min. 90+2). La scorul de 5-2, în minutul 83, David Lazar a apărat un penalty executat de Yablonski.
S-a încheiat 5-3 pentru România, care acum se pregătește pentru meciurile cu Norvegia și Irlanda de Nord, din Liga Națiunilor.
Romanian Liga I
Reghecampf, categoric după înfrângerea cu FCSB: "Am pierdut nemeritat! Sunt foarte copii"
ACUM 8 ORE
Ligue 1
Fanii Realului vor fi furioși! Sergio Ramos îl susține pe Messi în cursa pentru Balonul de Aur 2021
ACUM 8 ORE