Rafa Leao ar putea ajunge în La Liga

Dorit de Barcelona în această vară, Rafa Leao a rămas la AC Milan. Totuși, atacantul portughez ar putea ajunge în Catalunia în următoarea perioadă de mercato, având în vedere tensiunile existente între fotbalist și clubul din Serie A.

Lo sguardo interdetto di Rafa Leao

Credit imagine: Getty Images

Rafa Leao a fost la un pas să ajungă la Barcelona, dar transferul nu s-a materializat din cauza fair-play-ului financiar. Chiar dacă atacantul a rămas la AC Milan, clubul spaniol nu a renunțat la ideea de realiza mutarea în viitor, iar acum se pare că portughezul își dorește mai mult decât oricând să ajungă la Barcelona.
Între Rafa Leao și Paulo Fonseca, antrenorul echipei milaneze, există unele tensiuni, conform publicației Tuttosport, citată de Mundo Deportivo. Fotbalistul cotat la 75 de milioane de euro le-ar fi transmis deja agenților săi să găsească o soluție pentru o plecare în iarnă, în caz că situația nu se va detensiona.
Portughezul de 25 de ani a prins foarte puține minute în ultima perioadă. După ce a fost rezervă neutilizată în disputa cu Udinese, încheiată cu victoria cu AC Milan, scor 1-0, Rafa Leao s-a aflat pe gazon doar 60 de minute în succesul cu Brugge din Champions League, scor 3-1, iar în înfrângerea cu Napoli, 0-2, a intrat pe teren la jumătatea reprizei secunde.

Fonseca consideră că echipa este mai importantă decât Rafa Leao

După victoria cu Udinese, scor 1-0, din urmă cu două săptămâni, Paulo Fonseca a fost întrebat despre Rafa Leao. Antrenorul lui AC Milan a spus că nu este normal ca un jucător de nivelul portughezului să fie pe bancă, dar a ținut să puncteze că echipa este mult mai importantă decât un fotbalist.
"Nu este normal să-l vezi pe Leao pe bancă, dar este normal pentru mine atunci când spun că echipa este mai importantă, Milan este mai important decât unii jucători. Astăzi am decis să-i joc pe Okafor și Chukwueze, poate mâine va fi rândul lui Leao.
Leao a fost respectuos, mulțumit în vestiar, și asta este cel mai important pentru mine. Acum, mă pregătesc pentru următorul meci și poate Leao va reveni pe teren", a declarat Paulo Fonseca după victoria lui AC Milan cu Udinese.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo