Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Raheem Sterling se întoarce în Qatar, la timp pentru duelul cu Franța, din sferturile Cupei Mondiale

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 08/12/2022 la 12:09 GMT+2

Raheem Sterling a fost nevoit să se întoarcă în Anglia înaintea partidei din sferturile Campionatului Mondial din Qatar, după ce familia sa a fost jefuită și amenințată. Jucătorul se va întoarce sub comanda lui Southgate la timp pentru a intra în cel mai tare duel din sferturi, cu Franța.

Raheem Sterling of England celebrates after scoring their team's third goal during the FIFA World Cup Qatar 2022 Group B match between England and IR Iran

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Dani Morar
Anglia și Franța se vor întâlni în cel mai tare meci din sferturile Campionatului Mondial, sâmbătă, de la ora 21. Cele două super-puteri europene se luptă pentru un loc în semifinalele competiției, acolo unde urmează să întâlnească Maroc sau Portugalia.
Raheem Sterling se va întoarce în Qatar la timp pentru a putea juca în acest meci, după ce, înaintea optimilor s-a dus de urgență în Anglia. Vila sa de 6 milioane de lire sterline a fost jefuită, iar familia sa a fost amenințată cu arme de foc, astfel că prezența sa acasă era absolut necesară.
Federația engleză a confirmat că jucătorul va reveni în Qatar, printr-un comunicat emis în decusrul zilei de joi. "Atacantul lui Chelsea a plecat temporar pentru a fi alături de familia sa, iar acum este așteptat să se alăture naționalei Angliei în Al Wakrah. Acest lucru se va întâmpla în decursul zilei de vineri, înaintea sfertului de finală împotriva Franței", a fost mesajul federației.
Citește și:

Anglia nu s-a bazat pe Sterling în optimile Cupei Mondiale

"Cei trei Lei" nu s-au putut baza în meciul de duminică seară pe Raheem Sterling, Federaţia Engleză anunţând înainte de meci că acesta va lipsi "pentru că are de rezolvat o problemă de familie". Imediat, jurnaliştii britanici au aflat şi cauza exactă: Paige Milian, iubita sa, şi cei 3 copii ai cuplului, au fost prădaţi de hoţi sâmbătă noapte.
Aceştia abia se întorseseră de la Doha şi probabil că tâlharii aveau informaţii cum că locuinţa este goală. Nu a fost aşa, astfel că apropiaţii lui Sterling au fost ameninţaţi cu arma, în timp ce hoţii au sustras din casă bunuri în valoare de aproimativ 300.000 de lire, anunţă Daily Mail.
Anglia a avut o partidă facilă în fața Senegalului, în optimi. Naționala "Three Lions" s-a impus cu 3-0, Jordan Henderson, Harry Kane și Bukayo Saka fiind marcatorii echipei. Anglia rămâne neînvinsă în faţa echipelor africane în 22 de partide, bilanţul la Cupa Mondială fiind de patru victorii şi trei egaluri. Acesta a fost primul duel dintre Anglia şi Senegal.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo