Meciul din Regie se va disputa fără spectatori, însă fanii giuleșteni n-au putut sta departe de favoriții lor într-un moment atât de important. Zeci de suporteri ai Rapidului au luat cu asalt străzile dintre cămine și i-au întâmpinat pe jucătorii lui Dan Alexa la coborârea din autocar. Ultrașii giuleșteni au aprins torțe și au cântat alături de fotbaliști, păstrând distanța socială.

Rapid - Turris, meci decisiv pentru promovarea în Liga 1

Liga
Primul pas pe care Real Madrid o să-l facă după finala Champions League! Pentru cine începe asaltul
ACUM 12 MINUTE
Cu o victorie muncită în meciul precedent, împotriva celor de la UTA Arad, Rapidul speră în continuare să ocupe un loc pe podiumul din playoff. Misiunea nu se anunță deloc ușoară pentru trupa lui Dan Alexa, având în vedere numele adversarei și celelalte două meciuri din ultima etapă. Rapid n-a reușit să se impună în precedentele 3 întâlniri cu Turris. Formația din Măgurele a câștigat primele 2 confruntări, iar ultima s-a încheiat la egalitate.
O victorie a Rapidului astăzi nu este îndeajuns pentru a fi siguri de clasarea pe podium. Pentru ca giuleștenii să ocupe cel puțin locul de baraj, una dintre FC Argeș și CS Mioveni va trebui să piardă astăzi. Cel mai optimist scenariu pentru Rapid ar fi să câștige cu Turris, iar ambele contracandidate să se încurce. În acest fel, formația giuleșteană ar obține promovarea directă.
La rândul ei, Turris are nevoie de o victorie în Regie și de "ajutorul" celor de la UTA Arad și Petrolul Ploiești, pentru a spera la un loc pe podium. Turris ar putea obține locul de baraj și cu un egal în fața Rapidului. Pentru ca acest lucru să se întâmple, FC Argeș nu trebuie să obțină vreun punct în duelul cu UTA Arad.

Liga 2 | Clasamentul din playoff, cu o etapă rămasă:

  • 1. UTA Arad 29p
  • 2. CS Mioveni 27p
  • 3. FC Argeș 26p
  • 4. Turris 25p
  • 5. Rapid 24p
  • 6. Petrolul 22p
Liga Campionilor UEFA
Liverpool - Real Madrid, LIVE TEXT de la 22:00 | E ziua finalei Champions League! Tot ce e de știut
ACUM 2 ORE
Romanian Liga I
Universitatea Craiova s-a calificat în Conference League, după o victorie cu FC Botoșani, cu 2-0
ACUM 12 ORE