Răsturnare de situație! Decizia finală luată de Ștefan Baiaram cu privire la viitorul său: "E un drum lung"

Imediat după ce Universitatea Craiova a cucerit titlul de campioană a României, Ștefan Baiaram anunța că va pleca de la formația din Bănie. Între timp, fotbalistul s-a răzgândit și vrea să evolueze în Champions League, în speranța că echipa sa va ajunge în faza ligii. Informația a fost dezvăluită de Mario Felgueiras.

Ștefan Baiaram

Credit imagine: Getty Images

Universitatea Craiova a reușit în cele din urmă să câștige titlul de campioană, după ani de zile în care s-a aflat în play-off. În plus, gruparea din Bănie a pus mâna pe Cupa României, realizând eventul. În sezonul următor, echipa antrenată de Filipe Coelho va evolua în preliminariile Champions League, iar fanii au primit o veste foarte importantă.
Imediat după ce partida dintre Universitatea Craiova și "U" Cluj, din etapa a 9-a a play-off-ului, a ajuns la final, Ștefan Baiaram anunța că își va căuta un alt angajament în această vară: "Cu siguranță îmi doresc să plec. Mai mult de atât pentru Universitatea Craiova, după 7 ani de zile... Am ajuns la sfârșit".
Între timp, vedeta Universității Craiova s-a răzgândit! Anunțul a fost făcut de Mario Felgueiras, oficialul formației din Bănie spunând, conform Digisport, că fotbalistul își dorește să joace în Champions League: "Baiaram rămâne, acum vrea să joace și în Champions League cu noi. E un drum lung. Putem să ne îmbunătățim față de anul trecut".
Ștefan Baiaram a evoluat pe parcursul întregii cariere la Universitatea Craiova. Fotbalistul de 23 de ani, cotat la 5 milioane de euro pe Transfermarkt, a marcat 48 de goluri și a oferit 23 de pase decisive în cele 247 de meciuri disputate în tricoul oltenilor.

Universitatea Craiova, cea mai valoroasă echipă din SuperLiga

Transfermarkt a publicat luni, 8 iunie, noua actualizare a valorilor de piață pentru echipele și jucătorii din Superliga. În urma reevaluării, Universitatea Craiova a devenit cea mai valoroasă formație din campionat, depășind FCSB în acest clasament. Formația din Bănie traversează una dintre cele mai bune perioade din istoria recentă, după ce a cucerit atât titlul de campioană, cât și Cupa României, reușind eventul la 35 de ani de la precedenta astfel de performanță.
Conform datelor publicate de Transfermarkt, lotul pregătit de Filipe Coelho este evaluat în prezent la 34,5 milioane de euro, ceea ce plasează echipa pe primul loc în ierarhia valorică a Superligii. FCSB, campioana sezoanelor 2023-2024 și 2024-2025, ocupă acum poziția secundă, având un lot estimat la 31,3 milioane de euro.
Pe locul al treilea se află Rapid București. Chiar dacă giuleștenii au avut un sezon sub așteptări, încheiat pe poziția a cincea și fără calificare în cupele europene, valoarea lotului lor este estimată la 27,93 milioane de euro.

Top 6 cele mai valoroase echipe din Superliga:

  • 1. Universitatea Craiova – 34,5 milioane €
  • 2. FCSB – 31,30 milioane €
  • 3. Rapid – 27,93 milioane €
  • 4. CFR Cluj – 22,70 milioane €
  • 5. Dinamo – 19,90 milioane €
  • 6. U Cluj – 18,98 milioane €

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo