Raul Florucz, tot mai aproape de echipa națională. Mircea Lucescu a vorbit despre situația atacantului
Raul Florucz a început demersurile pentru a putea fi selectat la naționala României, după ce Mircea Lucescu și-a manifestat interesul de a-l convoca. Acum, selecționerul a oferit noi detalii despre situația atacantului, care ar putea debuta în primăvara.
Raul Florucz, în sezonul actual de Conference League
Credit imagine: Getty Images
Raul Florucz, atacantul în vârstă de 23 de ani legitimat la Olimpija Ljubljana, ar putea juca pentru naționala României. Născut la Viena și cu părinți români, acesta s-a format în Austria, iar acum traversează cel mai bun sezon al carierei, cu 9 goluri și 5 pase decisive în 20 de meciuri pentru echipa slovenă.
Deși a evoluat pentru Austria U19 în trei partide, Florucz a început demersurile pentru a reprezenta România la nivel de seniori, după ce a intrat pe radarul lui Mircea Lucescu ca urmare a evoluțiilor recent. Deși este curtat și de naționala Austriei, atacantul pare hotărât să evolueze pentru România și ar putea deveni eligibil în primăvara lui 2025.
Mircea Lucescu a confirmat interesul pentru atacant și a oferit detalii despre situația lui Raul Florucz. De asemenea, selecționerul României a vorbit și despre alți jucători tineri pe care îi are în vizor.
"Este un jucător bun! S-ar putea să ne poată ajuta. Vom vedea. A acceptat să-și schimbe pașaportul, iar acesta este un lucru extrem de important. Pare că-și dorește foarte tare să vină.
Mai sunt și niște jucători tineri. Îl așteptăm pe Racovițan, mi-a plăcut Matei Ilie. Sunt jucători tineri, iar noi trebuie să găsim momentul în care să le dăm libertatea să se exprime", a declarat Mircea Lucescu, conform Fanatik.
Cariera lui Florucz a prins contur la Lokomotiv Zagreb, unde a făcut pasul de la juniori la seniori. După împrumuturi la NK Sesvete, Dragovoljac și NK Jarun, atacantul a fost transferat definitiv la Olimpija Ljubljana în 2023, pentru suma de 100.000 de euro, unde s-a impus ca titular și a devenit unul dintre cei mai importanți fotbaliști.
După 18 goluri marcate în 54 de meciuri pentru Olimpija Ljubljana, Raul Florucz a ajuns să fie cotat la 700.000 de euro.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)