A doua dezbatere electorală dintre candidații la președinția Barcelonei a început în forță, tema principală fiind arestarea lui Josep Maria Bartomeu. Nu a durat mult să se ajungă la reproșuri și atacuri, în special Joan Laporta și Victor Font fiind cei care au dat cele mai dure replici.
Font a susținut că situația în care a ajuns clubul s-a datorat modelului de club patentat de Laporta. "Președintele crede că este proprietarul" a spus Font, care l-a acuzat pe Laporta că a avut o atitudine de "mascul alfa" în perioada 2003-2010, când a condus clubul de pe Camp Nou.
"Ce se întâmplă acum cu Bartomeu are legătură cu modelul împământenit la acest club. În trecut au existat situații care nu au fost clarificate. Astăzi vorbim despre alte lucruri, despre utilizarea banilor clubului pentru a ataca oamenii. Eu însumi am fost atacat. Dar ceva similar s-a întâmplat și pe vremea lui Laporta, când au fost folosiți bani pentru a investiga membrii Consiliului. Trebuie să lăsăm asta în urmă, trebuie să trecem la o nouă pagină, la un nou capitol", și-a început Font discursul, potrivit sport.es.
Premier League
Un star al lui City, hotărât să plece de pe Etihad! Guardiola e vehement: îl lasă să plece doar aici
ACUM 16 ORE

Laporta, răspuns tăios pentru Font

Extrem de deranjat de agresivitatea lui Font, Laporta s-a apărat cu trofeele cucerite de Rijkaard și Guardiola.
"Proiectele nu se bazează pe PowerPoint-uri și organigrame. În timp ce tu făceai Powerpoint-uri, eu câștigam Liga Campionilor. Nu știu în Qatar cum e (n.r. Font are susținere din acea zonă, de aici și ideea numirii lui Xavi ca antrenor), dar secolul 21 despre care vorbiți a început acum 21 de ani. În acest timp Barça a câștigat 4 Champions League, două sub mandatul meu", a fost replica lui Laporta.
Deși Victor Font era creditat de toți drept marele favorit pentru a deveni noul președinte al Barcelonei, un sondaj comandat de Mundo Deportivo îl situa, la începutul lui ianuarie, pe Joan Laporta lider detașat în preferințele votanților.
Premier League
Jucătorul surpriză care l-a dat gata pe Guardiola: "E din altă lume!"
IERI LA 10:56
Serie A
Mourinho a pierdut derbyul cu Juventus. Discurs neașteptat: "Știți ce s-a întâmplat la vestiar?"
IERI LA 05:00