Aflat la conducerea FRF din 5 martie 2014, Burleanu a fost unicul candidat la aceste alegeri, comisia de verificare a dosarelor respingând solicitările lui Sorin Răducanu și Gabriel Șeitan.
Pentru Răzvan Burleanu urmează ultimii patru ani în funcția de președinte, statutul limitând la 3 numărul de mandate al unei persoane la conducerea Federației Române de Fotbal.
Burleanu conduce Federația Română de Fotbal din 5 martie 2014, atunci când a câștigat alegerile pentru președinție în dauna celorlalți trei candidați: Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian și Sorin Răducanu. La momentul respectiv, el avea 29 de ani și devenea cel mai tânăr președinte al FRF.
Premier League
Erling Haaland a cheltuit o sumă impresionată pentru a face cadouri foștilor colegi de la Dortmund
ACUM 2 ORE
La scrutinul din 18 aprilie 2018, Burleanu s-a impus încă din primul tur, fiind votat de 168 dintre cei 254 de membri afiliați prezenți la Adunarea Generală. Principalul său contracandidat, Ionuț Lupescu, component al "generației de aur", a obținut doar 78 dintre voturile președinților de cluburi și ai Asociațiilor Județene. Pe locul trei s-a clasat fostul fotbalist Marcel Pușcaș, cu 8 voturi, iar pe cel de-al patrulea Ilie Drăgan, fost lector al Școlii Federale de Antrenori, care nu a strâns niciun sufragiu.
Citește și:

Cine este Răzvan Burleanu, președintele FRF

Răzvan Burleanu s-a născut la 1 iulie 1984, la Bacău. Este fiul fostului fotbalist al echipelor FCM Bacău și Ceahlăul Piatra Neamț, Gheorghe Burleanu, acesta având peste 300 de meciuri în primul eșalon.
La vârsta de 7 ani s-a înscris la Centrul de copii și juniori al lui FCM Bacău, participând apoi la selecțiile pentru echipele reprezentative de juniori.
De la 14 ani a urmat cursurile Școlii de Arbitri, fiind arbitru până la 19 ani. A urmat cursurile Colegiului Național "Gheorghe Vrânceanu" din Bacău și Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București. La SNSPA a obținut un masterat, iar la Universitatea Națională de Apărare Carol I a urmat cursuri de specializare în domeniul politicilor și strategiilor de securitate. A obținut doctoratul, la SNSPA, în domeniul schimbărilor organizaționale produse în România ca urmare a proceselor instituționale de europenizare.
A lucrat succesiv la: Primăria municipiului Bacău, Parlamentul României - Comisia juridică, Autoritatea Electorală Permanentă, Administrația Prezidențială - Departamentul pentru minorități naționale.
A fost președintele Federației Române de Minifotbal (2012-2014), pe care a fondat-o. În 2012, a pus, la Praga, alături de alți reprezentanți ai minifotbalului din Europa, bazele Federației Europene de Minifotbal, fiind votat în unanimitate președinte al acesteia, mandat pe care l-a deținut până în ianuarie 2017. În 2013, la Birmingham, în Marea Britanie, împreună cu ceilalți președinți ai forurilor continentale din întreaga lume și cu alți oficiali din minifotbal, a pus bazele Federației Internaționale de Minifotbal.
La 20 aprilie 2021, Răzvan Burleanu a fost ales în Consiliul FIFA, iar mandatul său echivalează și cu poziția de membru al Comitetului Executiv al UEFA.
Sursa: AGERPRES
Turneul ATP de la Monte Carlo e în direct, în fiecare zi, pe Eurosport 2 și Eurosport Player.
Romanian Liga I
Peluza Cătălin Hîldan a anunțat prima pentru Dinamo, la jocul de baraj cu U Cluj
ACUM 10 ORE
Romanian Liga I
Universitatea Craiova – Farul 4-1. Antrenament reușit pentru olteni înainte de barajul pentru Europa
ACUM 10 ORE