Răzvan Lucescu, suspendat aproape o lună, după iureșul creat în derby-ul cu AEK + amendă de 7.500 de euro
Publicat 24/10/2024 la 15:28 GMT+3
Răzvan Lucescu și-a pierdut cumpătul în derby-ul cu AEK, din deplasare, în care PAOK a reușit o remiză, 1-1, în ciuda faptului că formația din Atena a controlat meciul. Românul și-a primit astăzi pedeapsa, urmând a absenta aproape o lună de pe banca echipei sale.
Răzvan Lucescu
Credit imagine: Getty Images
Fostul selecționer s-a războit cu arbitrul, considerând că echipa sa a fost nedreptățită, acesta pierzându-și complet cumpătul la partida 1-1 cu rivala AEK.
Comisia de Disciplină a Federației de Fotbal din Grecia a analizat cele întâmplate la jocul de acum 5 zile și nu l-a iertat pe Lucescu, antrenorul român primind și amendă, și suspendare.
Astfel, acesta a fost suspendat 23 de zile, ceea ce înseamnă că va lipsi de pe banca echipei sale la următoarele 4 meciuri.
De departe, cel mai important meci pe care îl va rata va fi cel cu Olympiacos, un alt derby al Greciei, care va avea loc pe 10 noiembrie.
Răzvan Lucescu și-a primit nota de plată, după incidentele din meciul cu AEK
Pe lângă faptul că nu va mai putea sta pe banca în aproape următoarea lună, Lucescu a fost amendat și cu 7.500 de euro. Presa elenă scrie că este vorba despre o amendă cumulată, antrenorul încălcând două articole din legea fotbalului grec.
Dincolo de derby-ul cu Olympiacos, Răzvan Lucescu nu va sta pe bancă nici la partidele cu OFI, Aegaleo (Cupa Greciei) și Lamia.
Partida de pe OPAP Arena din urmă cu 5 zile s-a aprins repede, oaspeții deschizând scorul prin Baba, înainte ca Pierrot să restabilească egalitatea, în minutul 25. Duelul dintre cele două echipe a fost mereu unul plin de tensiune, după ce în 2018, Ivan Savvidis, patronul echipei lui Lucescu Jr, a intrat înarmat pe teren.
Ca atare, a fost nevoie de un singur moment de tensiune ca spiritele să degenereze și asta s-a întâmplat și în această seară. La o fază banală, Jonny Otto a respins o minge, după care a căzut peste Pilios. Arbitrul a considerat că a fost fault şi a acordat lovitură liberă pentru gazde.
Spre nemulțumirea băncii lui PAOK și a lui Răzvan. În general foarte echilibrat, tehnicianul român și-a pierdut cumpătul. S-a îndreptat spre o cameră TV aflată pe margine și a început să strige: "Arbitrul, arbitrul! Încă o dată a făcut asta aici, arbitrul!".
Slovenul Rade Obrenovic a încercat să îl tempereze și, după ce Lucescu Jr și-a manifestat și direct nemulțumirea, a primit un galben, pentru ca apoi să se liniștească.
Ce pot să zic? Puteţi accepta sau nu. Aşa arată pasiunea mea pentru muncă. Aşa sunt eu şi aşa îmi apăr echipa. În 2018, ni s-a furat un campionat. În sufletul meu, nu voi uita niciodată. Nu vreau să fac alte comentarii - Răzvan Lucescu, după meci
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo