Reacţia Elenei Rybakina când a auzit de planul incredibil de boicotare al Grand Slamurilor al rivalei Sabalenka

Elena Rybakina, a doua jucătoare a lumii, este de partea rivalei Aryna Sabalenka şi dezvăluie că boicotarea turneelor de Grand Slam de către jucători ar putea fi o soluţie. Kazaha a vorbit despre cât de important e ca jucătorii să fie uniţi, astfel încât vocile şi doleanțele lor să fie ascultate şi respectate.

Aryna Sabalenka und Elena Rybakina stehen sich im Finale von Indian Wells gegenüber

Credit imagine: Getty Images

Numărul 1 mondial al tenisului feminin, Aryna Sabalenka, a declarat marţi că este pregătită să boicoteze turneele de Mare Şlem pentru a obţine o mai bună distribuire a veniturilor, după ce un grup de jucătoare şi-a exprimat luni "profunda dezamăgire" cu privire la ce se va întâmpla la Roland Garros (24 mai - 7 iunie).
"Noi facem spectacolul. Fără noi, nu ar exista turnee, fără noi, nu ar exista divertisment, cred că merităm să fim plătite mai bine", a declarat Sabalenka într-o conferinţă de presă la turneul WTA 1.000 de la Roma.
"La un moment dat, va trebui să boicotăm dacă aceasta este singura soluţie pentru a ne apăra drepturile", a continuat bielorusa. "Dacă va trebui să recurgem la un boicot, cred că noi, jucătoarele, ne putem uni, pentru că unele lucruri la turneele de Mare Şlem sunt cu adevărat nedrepte faţă de noi", a adăugat liderul mondial.
În aprilie 2025, principalii jucători din circuitele ATP şi WTA au semnat împreună o scrisoare către organizatorii celor patru turnee de Mare Şlem (Australian Open, Roland Garros, Wimbledon şi US Open) în care au solicitat o mai bună distribuire a veniturilor, cerând ca ponderea alocată jucătorilor să fie mărită la 22%.
Ieri, Sabalenka şi liderul circuitului masculin, Jannik Sinner, au deplâns faptul că, deşi organizatorii de la Roland Garros au mărit premiile totale pentru ediţia din 2026 (+9,5%, până la 61,7 milioane de euro), "ponderea câştigurilor plătite jucătorilor va rămâne probabil sub 15%, foarte departe de procentul de 22% solicitat".

Rybakina, de partea Arynei Sabalenka în "războiul" cu turneele de Grand Slam

Dacă Swiatek a spus că "boicotarea turneelor ar fi totuşi o soluţie oarecum extremă", Elena Rybakina, marea rivală din prezent a Arynei Sabalenka, este de partea bielorusei, conştientă că doar facă fac front comun jucătorii au şanse să se facă auziţi şi să își îndeplinească obiectivele.
"Au fost multe situații în trecut în care jucătorii ar fi putut să se unească și să boicoteze, dar nu s-a întâmplat niciodată. Sincer, nu știu ce va fi. Dacă majoritatea decide să boicoteze, atunci, bineînțeles, m-aș alătura, nu ar fi nicio problemă.
Cred că îmbunătățirile de care avem nevoie nu se referă doar la turneele de Grand Slam sau doar la premiile în bani. Mulți oameni nu sunt conștienți de faptul că taxele sunt foarte mari. Poți câștiga mai mult, dar o mare parte din acestea se duce către FISC. După cum am spus, ani de zile au existat diferite probleme și nu ne-am reunit niciodată pentru a face schimbări reale", a explicat kazaha, citată de Punto de Break.
Rybakina a avut un start de an fulminant, cu victorii la Australian Open şi Stuttgart şi finală la Indian Wells, însă la Madrid, ultimul WTA 1000, a dezamăgit, fiind eliminată în optimi. Acum, kazaha e pregătită de Roma, unde a ridicat trofeul în 2023, iar lucrurile par să se mişte în direcţia dorită. Numărul doi mondial a vorbit despre diferenţa dintre suprafaţa de la Caja Magica şi Foro Italico, exprimându-şi speranţa că va evolua din nou la cel mai bun nivel.
"Diferența este semnificativă. Mingea nu zboară atât de sus aici. Am impresia că terenul este puțin mai moale, așa că mingile par mai grele. Trebuie să fii întotdeauna bine poziționat în spatele mingii și să o lovești cu tot corpul. Condițiile sunt diferite, dar am avut timp să mă antrenez. Mai am câteva zile. Până acum, aș spune că a mers bine", a dezvăluit Rybakina.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo