După 12 ani la Șahtior, Mircea Lucescu a ales să o antreneze și pe Dinamo Kiev și antrenorul român se bucură de succes chiar din primul sezon.

Ce spune Ahmetov despre Mircea Lucescu

Fostul patron al românului, Rinat Ahmetov e convins că a luat decizia corectă când a renunțat la Mircea Lucescu. Pe banca lui Șahtior au urmat Paulo Fonseca și Luis Castro, care ar putea fi înlocuit de antrenorul lui Chiricheș, Roberto De Zerbi.
Liga
Real Madrid a pus ochii pe un jucător al lui Manchester City, iar transferul se poate face în iarnă
ACUM 20 MINUTE
"A fost alegere lui, e dreptul lui, e un antrenor profesionist. Contractul lui s-a încheiat cu noi. Dacă i-am oferit unul nou? Nu i-am oferit. Era pregătit să rămână? Noi am ales un drum diferit. Să spui că am făcut alegerea greșită nu mi se pare corect. Noi am luat o decizie, l-am adus pe Paulo Fonseca, cu care am câștigat trei titluri la rând, la diferență foarte mare. Deci am făcut alegerea corectă.
Apoi, l-am adus pe Castro, cu care am câștigat pentru a patra oară și am ajuns în semifinalele Europa League, unde am arătat un fotbal foarte frumos. Mircea a meritat să câștige titlul. Să dea Dumnezeu să continue pentru mulți ani, să aibă parte de lucruri bune, iar noi să avem performanțe și mai bune.
Lucescu nu a avut un contract pe viață cu noi. Lucescu este o persoană liberă, e dreptul, alegerea și responsabilitatea lui. Frații Surkis au dreptul să oferteze pe cine vor și iată că au reușit să treacă peste pasa proastă și să câștige titlul. Bravo lor! Nu, nu am mai vorbit cu Mircea demult.
Ce să-i urez lui Igor Surkis? Îi urez să să piardă următorul campionat și noi să-l câștigăm. Așa mi-ar ura și el. Glumesc, desigur", a spus Rinat Ahkmetov, pentru sport.ua.
În primul său sezon pe banca lui Dinamo Kiev, Mircea Lucescu le-a adus titlu ucrainienilor după 5 ani, joacă finala Cupei, a câștigat Supercupa, a ajuns în grupele Champions League, unde a obținut locul 3, în fața lui Ferencvaros, iar în optimile Europa League a fost eliminat de Villarreal.
Premier League
Arsenal - Tottenham | Cine iese din criză?
ACUM O ORĂ
Fotbal
Ravanelli și Zambrotta, lectori pentru afaceriștii de sport din România!
ACUM O ORĂ