Fără Denis Alibec, accidentat dar cu Cristi Săpunaru integralist, formația pregătită de Dan Petrescu a pierdut fără drept de apel meciul jucat la Istanbul. Fener a ajuns astfel la șapte meciuri fără înfrângere în Super Lig în timp ce Petrescu este la a doua înfrângere în trei meciuri pe banca noii sale echipe.

Ce a declarat Dan Petrescu după Fenerbahce - Kayserispor

Fotbal
Steve Bruce, dat afară de Newcastle! Compensații uriașe + cine e mare favorit să vină
ACUM 31 MINUTE
„Nu e ușor să vorbești după un asemenea eșec. Fenerbahce a câștigat meritat partida, a fost echipa mai bună. Ne-au dominat de la un cap la altul. Noi n-am jucat așa cum ar fi trebuit. Fener e una dintre cele mai puternice echipe din campionat, poate chiar va lua titlul anul acesta. Nu e ușor să joci împotriva unei astfel de formații. Am făcut tot posibilul, dar nu ne-a ieșit deloc”, a declarat Petrescu după meci.
Dan Petrescu și-a amintit însă și de momentul din 1991 când a fost foarte aproape să joace pentru Fenerbahce. În cele din urmă, Petrescu a ajuns în Italia, dar a semnat în prealabil un precontract cu echipa din Istanbul.
Totul s-a întâmplat în 1991, a trecut mult timp, nu-mi mai amintesc toate detaliile. Dar atunci am semnat un precontract cu Fenerbahce! Am venit la Istanbul, m-am antrenat, dar apoi acea înțelegere a fost anulată, nu era valabilă. Am plecat cu un avion privat și am semnat cu o echipă din Italia. Îmi pare rău, mi-ar fi plăcut să joc aici, dar așa e uneori în fotbal
Liga Campionilor UEFA
De aici a plecat totul: istoria conflictului Klopp - Simeone. De ce nu se suportă
ACUM O ORĂ
Liga
Benzema a devenit prima vioară la Real Madrid! Cum descrie perioada în care "îl servea" pe Ronaldo
ACUM O ORĂ