Condusă de Leipzig cu 2-1 spre finalul partidei, Lyon avea nevoie de un gol ca să fie sigură de calificare. Depay a adus bucuria în tabăra francezilor în minutul 82, cu un șut din întoarcere, din interiorul careului.
În ciuda performanței reușite de jucătorii lui Lyon, seara s-a încheiat dezamăgitor pentru echipa din Ligue 1. La finalul partidei, un suporter din peluza francezilor a intrat pe teren cu un banner, adresat lui Marcelo, fundașul de la Lyon. Pe acesta era desenat un măgar, iar gestul nu l-a lăsat nepăsător pe Depay.
Atacantul olandez l-a confruntat pe individul respectiv, apoi incidentul a luat amploare. Mai mulți fani au intrat pe gazon să-l ia la rost pe Depay, susținut de ceilalți coechipieri.
World Cup Qualification CONMEBOL
Imagini groaznice în Ecuador-Brazilia! Cunha, făcut KO de o intrare criminală a portarului advers
ACUM O ORĂ

"Nu mi s-a mai întâmplat așa ceva!"

În timpul interviului acordat după meci, Depay s-a arătat extrem de supărat pentru întreaga întâmplare:
"Am alergat spre suporter și i-am spus să lase jos bannerul. Cine are timp să facă asemenea gesturi? Unii dintre noi avem copii, muncim, iar alții vin la stadion cu astfel de bannere, pe care sunt desenați măgari. Dacă ai prea mult timp liber, ar trebui să-l petreci uitându-te în oglindă.
Dacă vii la stadion, vino să ne susții, nu să ne insuți. Conducerea clubului trebuie să ia măsuri, neapărat! Organizarea a fost foarte slabă. Le-au lăsat spațiu suporterilor să intre pe teren cum au vrut ei. Unii dintre ei chiar ne-au scuipat. N-am mai experimentat așa ceva.", a declarat nervos Memphis Depay pentru RMC Sport.
https://i.eurosport.com/2019/12/11/2734366.jpg
Lyon avea nevoie de cel puțin un egal în confruntarea cu Leipzig, în timp ce Zenit nu trebuia să câștige în duelul cu Benfica, pentru ca francezii să-și asigure locul în primăvara europeană. Acest lucru s-a și întâmplat, după ce Aouar și Depay au egalat în repriza secundă. Forsberg și Werner reușiseră să înscrie în prima parte, grație celor două lovituri de la 11 metri primite. S-a terminat 2-2, iar ambele formații s-au calificat în faza următoare.
Liga
Stadionul Barcelonei și-ar putea schimba denumirea! Catalanii, gata să accepte din motive financiare
ACUM 2 ORE
Bundesliga
Ce atacant din Premier League urmărește cu atenție Erling Haaland? "E cel mai bun din lume la asta"
ACUM 5 ORE