Eurosport
Reacții emoționante după decesul lui Gianluca Vialli! "Vei fi mereu o legendă"
De
Publicat 06/01/2023 la 11:42 GMT+2
Gianluca Vialli a murit în această dimineață, la vârsta de 58 de ani, pierzând lupta cu cancerul pancreatic. Decesul fostului internațional italian a lăsat multă durere în urmă și foarte multe voci din sportul internațional au transmis mesaje emoționante.
Gianluca Vialli ist seiner Krebserkrankung erlegen
Credit imagine: SID
Fotbalul mondial este în doliu după ce Gianluca Vialli, fost mare jucător italian, s-a stins din viață la numai 58 de ani. Acesta se lupta cu cancerul pancreatic din 2017, învingând boala în prima fază, dar fiind în cele din urmă răpus.
Vestea morții lui Vialli i-a întristat pe toți cei care l-au cunoscut sau îndrăgit, aceștia postând mesaje emoționante pe rețelele de socializare.
Printre cluburile care și-au exprimat regretul față de decesul lui Gianluca Vialli, se numără AC Milan, Inter, Juventus și Chelsea. Oficialii acestora din urmă au notat că italianul este o legendă a fotbalului și că le va lipsi multora. 
Cei de la Juventus și-au luat simplu rămas-bun de la Vialli, în timp ce reprezentanții lui Inter au scris un mesaj mai emoționant: "Un campion pe teren și în viață: Vialli a fost un adversar nobil și un exemplu de curaj. Condoleanțe familiei și prietenilor lui Gianluca."
Și reprezentanții Serie A au transmis un mesaj înduioșător: "Liga Serie A vrea să le transmită condoleanțe familiei și prietenilor lui Gianluca Vialli. Nu o să uităm niciodată impactul pe care acesta l-a avut asupra fotbalului nostru, atât pe teren, cât și în afara lui, dar și asupra tuturor celor care l-au cunoscut. Vei fi mereu o legendă, Gianluca."
Citește și: 
LUMEA FOTBALULUI, ÎNDURERATĂ DE MOARTEA LUI VIALLI
De asemenea, și pe pagina de Twitter a echipei naționale a Italiei a fost publicat un mesaj în memoria lui Vialli: "Ciao, Gianluca, nu te vom uita niciodată!"
Jurnaliștii de la FootItalia au publicat pe pagina lor de Twitter câteva imagini extrem de emoționante de după finala Campionatului European de fotbal din 2020, după ce Italia a cucerit trofeul. 
În videoclipul de doar 11 secunde, Gianluca Vialli și Roberto Mancini se îmbrățișează strâns, sărbătorind victoria echipei lor. Italienii au notat că îi vor fi "recunoscători pentru eternitate" lui Vialli pentru contribuția adusă. 
Nu în ultimul rând, și oficialii Premier League și-au exprimat durerea față de moartea fostului jucător de la Chelsea. 
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo