Eurosport
Real Madrid – FCSB, 15 ani de la un meci memorabil. "Chiar erau galactici!". Trofeul prețios al lui Petre Marin
De
Publicat 01/11/2021 la 09:53 GMT+2
În urmă cu 15 ani, pe 1 noiembrie 2006, FCSB a jucat un meci istoric cu Real Madrid în Liga Campionilor, pe Santiago Bernabeu, pierdut cu scorul de 1-0. Două lucruri au marcat acea întâlnire: stadionul a fost ocupat aproape jumătate de fanii echipei FCSB, iar jocul a fost decis de un autogol al lui Bănel Nicoliță.
real madrid vs fcsb 2006
Credit imagine: Getty Images
Într-o perioadă în care fotbalul românesc nu mai performează la nivel european cu echipele de club, disputatea unei "duble" cu Real Madrid în Liga Campionilor pare azi de domeniul SF-ului. O astfel de confruntare a fost posibilă pentru ultima dată fix în urmă cu 15 ani și a fost disputată de FCSB (atunci sub titulatura de Steaua).
Pe 1 noiembrie 2006, formația condusă de Cosmin Olăroiu ceda la limită, cu 1-0. Meciul avea să fie decis de un autogol al lui Bănel Nicoliță în minutul 69, moment care îl urmărește și acum. Dincolo de acea fază, mijlocașul de bandă al FCSB a fost unul dintre cei mai utili jucători ai echipei din acea perioadă.
Real Madrid – FCSB, meci cu peste 20.000 de români pe Santiago Bernabeu
Petre Marin (azi 48 de ani), unul dintre jucătorii de legendă ai FCSB și tatăl internaționalului român Răzvan Marin, își aduce aminte cu plăcere de acele momente pe Santiago Bernabeu, în ciuda faptului că partida s-a terminat cu o înfrângere la limită (0-1). Dincolo de momentul "Bănel Nicoliță", echipa a jucat curajos cu Real Madrid. Statisticile vorbesc de la sine: 15-9 ocazii, 5-4 șuturi pe spațiul porții, 5-3 lovituri de colâ, 4-3 ofsaiduri.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/11/01/3246608.jpg)
real madrid vs fcsb, petre marin vs diarra
Credit imagine: Getty Images
"Amintirea cea mai vie după acel meci este atmosfera creată de suporterii români. Cred că au fost peste 20.000 de fani, senzația era că jucăm în Ghencea. Acolo ne disputam la data respectivă partidele de pe teren propriu. O persoană care lucra la Santiago Bernabeu încă din anii '60 ne povestea că nu a văzut niciodată o echipă adversă cu atât de mulți suporteri pe arena lui Real Madrid. Asta arăta însă și cât de importantă era echipa noastră la data respectivă", a relatat Petre Marin pentru Eurosport România. Fundașul stânga l-a avut ca om direct la un moment dat pe David Beckham, iar la final s-a ales și cu un trofeu prețios, tricoul lui Sergio Ramos, jucător devenit peste ani o emblemă a grupării Los Blancos.
"Cred că am făcut atunci o bună propagandă fotbalului românesc, eu spun că ne-am descuract bine în cele 90 de minute, în ciuda acelui autogol al lui Bănel. Din păcate, azi nu mai sunt posibile astfel de partide. Coeficientul UEFA pe care îl are România ne împiedică să mai ajungem la acest nivel. Noi am jucat la data respectivcă de trei ori consecutiv în grupele Ligii Campionilor. Acum sunt 15 ani de la momentul Real Madrid, dar am avut în față și alte nume mari, precum Bayern Munchen, Arsenal, Sevilla, Lyon", a continuat Petre Marin.
Real Madrid 2006, mai bun decât Real Madrid 2021
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/11/01/3246611.jpg)
real madrid vs fcsb, nicolita beckham raul
Credit imagine: Getty Images
Fundașul stânga a evidențiat apoi că Bănel Nicoliță a fost foarte afectat de acel autogol: "Nu ai cum să nu fii afectat de așa ceva. Dar am încercat să-l încurajăm, să fim alături de el. Noi am fost o echipă foarte unită și asta ne-a ajutat să performăm. Chiar și acum păstrăm legătura. Avem un grup de whatsapp, în care mai depănăm amintiri, iar cei care suntem în București sau prin împrejurimi mai și ieșim cu famiile împreună din când în când".
Real Madrid este și azi una dintre cele mai tari echipe din Liga Campionilor. După 2006 și până în prezent și-a mai adăugat în cont încă patru trofee. Comparând echipa Real Madrid 2006 și cea de azi, Petre Marin este categoric: "Cea de atunci a fost mai bună, de altfel de asta au și fost denumiți Galacticii. Jucau Roberto Carlos, Beckham, Raul, Sergio Ramos, Cannavaro, Ronaldo brazilianul, Robinho, Ruud van Nistelrooy, Casillas. Chiar erau galactici, erau niște jucători fantastici".
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/11/01/3246610.jpg)
real madrid vs fcsb, paraschiv vs raul
Credit imagine: Getty Images
Răzvan Marin, devenit azi unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei naționale, a trăit la rândul lui meciurile pe viu cu Real Madrid. "Era copil de mingi, iar la partida din Ghencea a intrat cu Roberto Carlos de mână. A fost la meci și în retur, a fost prezent și la antrenament", a rememeorat Petre Marin, care a continuat: "După o carieră rămâi cu amintirile și trofeele. Din acest punct de vedere, noi chiar am fost o generație privilegiată".
Real Madrid – FCSB, după Middlesbroug – FCSB ca importanță în topul lui Petre Marin
În finalul discuției, Eurosport România l-a provocat pe Petre Marin să spună și care a fost cel mai important meci pe care FCSB l-a jucat în anii 2000. Pe primul loc nu a fost acest joc Real Madrid – FCSB. "Cel mai important a fost disputa de la Middlesbrough (n.r. semifinala din Europa League, disputată tot în 2006). Am fost atât de aproape de o calificare în finala competiției".
Real Madrid – FCSB, echipele aliniate:
Casillas; Sergio Ramos, Cannavaro, Helguera, Roberto Carlos; Diarra (Beckham), Guti, Emerson; Raul, van Nistelrooy (Ronaldo), Robinho (Reyes)
Cernea; S. Stancu, Ghionea, Goian, P. Marin; Nicoliță, Paraschiv (Lovin), Ov. Petre, Oprița (Coman); Dică, Badea (Thereau).
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo