Real Madrid și Barcelona sunt cele mai urmărite echipe din lume pe rețelele de socializare! Surpriză: ce club a "crescut" cel mai mult în ultimul an
CIES Football Observatory a făcut o nouă analiză, de această dată a cluburilor din toată lumea, anunțând care sunt cele mai urmărite 100 de echipe pe rețelele de socializare. Real Madrid și Barcelona se află detașat în fruntea clasamentului, conducând și în ceea ce privește creșterea numărului de fani în ultimul sezon.
Brazilia s-a calificat la Cupa Mondială din 2026, după o victorie cu Paraguay. Sursa video: SNTV
Sursa video: SNTV
Specialiștii de la CIES Football Observatory au realizat o nouă analiză cu privire la ceea ce s-a întâmplat în sezonul 2024/25. Aceștia au pus sub lupă 100 de echipe de fotbal din toată lumea, pentru a afla care sunt formațiile cu cei mai mulți fani pe rețelele de socializare.
CIES a verificat paginile fiecărui club de pe X, Instagram, Facebook, YouTube și TikTok, stabilind, pe baza datelor obținute, care sunt cele mai urmărite echipe pe internet.
Astfel, în urma analizei, specialiștii au ajuns la concluzia că Real Madrid are cel mai mare număr total de urmăritori, fiind lider detașat, cu 473,7 de milioane de fani.
Barcelona se află pe locul 2 în această ierarhie, cu 427,4 de milioane de susținători în mediul online. De altfel, acestea sunt singurele care au peste 400 de milioane de urmăritori pe rețelele de socializare, nicio altă echipă din lume nemaireușind până acum să depășească această bornă.
Podiumul este completat de Manchester United, cu 233,6 milioane de fani, singura formație care mai depășește 200 de milioane, în timp ce la polul opus în topul celor mai urmărite 100 de echipe din lume se află Leeds United, cu 6,4 milioane.
În top 10 se află doar cluburi din Europa, prima echipă din afara continentului fiind pe locul 15. Este vorba despre Flamengo, care are un total de 66,4 milioane de fani în mediul online, cei mai mulți pe Instagram (22 de milioane).
Real Madrid și Barcelona, cele mai urmărite echipe din lume în mediul online
Conform CIES, cele două forțe din campionatul Spaniei se află pe primele locuri și în ceea ce privește creșterea numărului de fani în ultimul sezon. Real Madrid are un plus de 45,3 milioane, iar catalanii au adunat în ultimele 12 luni încă 44,4 milioane de urmăritori.
Pe cea de-a treia poziție a acestei ierarhii se află Atletico Madrid, cu 13,9 milioane de fani "câștigați" în perioada iunie 2024 - iunie 2025.
Interesant este că, din punct de vedere procentual, Santos este echipa cu cea mai mare creștere a numărului de fani în mediul online (+81,7%). Numeric, însă, acest procent reprezintă 10,2 milioane de persoane, care s-au îndreptat spre clubul brazilian cel mai probabil datorită transferului lui Neymar.
În ceea ce privește fiecare platformă în parte, Real Madrid are cei mai mulți fani pe X, Instagram, Facebook și TikTok, în timp ce Barcelona este lider pe YouTube.
Podiumul este identic celui general (Real Madrid, Barcelona, Manchester United) pentru X și Facebook, în timp ce în cazul Instagram și TikTok PSG se află pe locul 3, iar pe YouTube Liverpool are al treilea cel mai mare număr de urmăritori.
Top 10 cele mai urmărite echipe din lume pe rețelele de socializare

Top 10 cele mai urmărite echipe din lume pe rețelele de socializare
Credit imagine: Eurosport
Cele mai urmărite echipe pe X:
| Real Madrid | 89,4 milioane |
| Barcelona | 86,6 milioane |
| Manchester United | 44,8 milioane |
| Liverpool | 31,6 milioane |
| Chelsea | 29,2 milioane |
Cele mai urmărite echipe pe Instagram:
| Real Madrid | 175,8 milioane |
| Barcelona | 141,6 milioane |
| PSG | 64,4 milioane |
| Manchester United | 64,4 milioane |
| Juventus | 60 milioane |
Cele mai urmărite echipe pe Facebook:
| Real Madrid | 129,3 milioane |
| Barcelona | 120 milioane |
| Manchester United | 85,1 milioane |
| Bayern Munchen | 62,7 milioane |
| Chelsea | 56,5 milioane |
Cele mai urmărite echipe pe TikTok:
| Real Madrid | 61,8 milioane |
| Barcelona | 56,8 milioane |
| PSG | 47,4 milioane |
| Tottenham | 40,6 milioane |
| Juventus | 39,8 milioane |
Cele mai urmărite echipe pe YouTube:
| Barcelona | 22,3 milioane |
| Real Madrid | 17,5 milioane |
| Liverpool | 11,4 milioane |
| Manchester United | 10 milioane |
| Juventus | 9,9 milioane |
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)