FRF a informat că Alexandru Mitriță, fostul jucător al Craiovei și noul jucător al celor de la Al-Ahli, a făcut multe teste de la începutul pandemiei.
Tricolorii au așteptat 24 de ore pentru a veni rezultatele testelor din Islanda, Nicușor Stanciu fiind de părere că nu este exclusă posibilitatea unui ”război psihologic” al gazdelor.

Alexandru Mitriță, un obișnuit al testelor COVID-19

Premier League
Mason Mount vs Phil Foden! Cine va străluci mai mult în acest sezon de Premier League?
ACUM 11 MINUTE
„Până la fluierul de start, împărtășim o curiozitate legată de unul din tricolorii noștri, Alex Mitriță. Încă de când efectele acesteia au început să devină îngrijorătoare în SUA, jucătorul este testat de două ori în trei zile! Practic, i se recoltează probe în două zile consecutiv, apoi o zi pauză! Astfel, Alex a depășit deja peste 50 de teste COVID efectuate, toate negative!”, scrie site-ul FRF.
„M-am obișnuit cu astfel de drumuri. Trebuie să stai foarte mult în aeroport, dar mereu îmi găsesc ceva de lucru. Am foarte mari emoții cu turbulențele și am mari probleme când aterizăm”, a declarat Mitriță înainte de partida cu Islanda din barajul pentru Euro 2020.
Premier League
Paul Ince îl face praf pe Jadon Sancho: "Nu te joci FIFA! Tu te-ai uitat la Giggs ce făcea?"
ACUM 14 MINUTE
Premier League
Criza vaccinurilor în Premier League. Incredibil câți fotbaliști din Anglia s-au imunizat
ACUM 43 MINUTE