Revine Dan Petrescu? Deși a anunțat că își va lua o pauză lungă, antrenorul negociază cu o echipă

Dan Petrescu și-a dat demisia după ce Hacken a umilit-o pe CFR Cluj, scor 7-2, în play-off-ul din Conference League. Deși la acea vreme anunța că își va lua o pauză mai lungă, "Bursucul" s-ar afla în negocieri cu CSKA Sofia.

Dan Petrescu

Credit imagine: Getty Images

Pe 21 august, CFR Cluj suferea o rușine istorică, pierzând meciul tur din play-off-ul Conference League cu Hacken, scor 2-7.
În mod evident, șansele la calificarea în faza principală a competiției au devenit pur teoretice, iar Dan Petrescu și-a anunțat demisia imediat după fluierul final, fiind ulterior înlocuit de Andrea Mandorlini pe banca tehnică.
Încă din sezonul precedent era cunoscut faptul că Dan Petrescu are probleme medicale, iar în conferința de presă de după partida cu Hacken spunea că pauza pe care o va lua de la antrenorat va fi lungă, având în vedere că are nevoie de o perioadă de repaus.
Totuși, revenirea "Bursucului" pe banca tehnică s-ar putea produce mai repede decât se anticipa, el fiind în negocieri cu CSKA Sofia, după cum anunță presa din Bulgaria.
"Petrescu, în vârstă de 57 de ani, a fost recomandat la CSKA de legenda Hristo Stoichkov.
El a făcut personal primul contact între club și specialist. Antrenorul român s-a aflat cel mai recent la cârma uneia dintre cele mai puternice echipe din țara sa – CFR Cluj", au scris cei de la sportal.bg.
CSKA Sofia a rămas fără antrenor după înfrângerea cu Arda, scor 0-1, suferită în urmă cu două zile. Dusan Kerkez, cel care preluase formația bulgară înainte de startul sezonului.
În mandatul antrenorului de 49 de ani, CSKA Sofia a înregistrat o victorie, patru remize și trei înfrângeri în primele opt etape, ocupând un dezamăgitor loc 12.
Dacă va accepta să o preia pe CSKA Sofia, Dan Petrescu va bifa prima aventură în Bulgaria. De-a lungul carierei, antrenorul de 57 de ani le-a pregătit pe Sportul Studențesc, Rapid, Wisła Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al-Arabi, ASA Târgu Mureș, Jiangsu Suning, Al-Nasr, Guizhou Hengfeng, Kayserispor, Jeonbuk și CFR Cluj.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo