"El Pibe D'Oro" a plecat dintre noi, sute de mii de argentinieni luându-și rămas bun de la omul care a dus Cupa Mondială în 1986. Un geniu pe teren, Diego va rămâne în memoria tuturor pentru golurile cu Anglia, pentru prestațiile de la CM '86 și '90, dar și pentru faptul că a dus de unul singur în spate o formație modestă, Napoli, către două titluri în cel puternic important campionat al lumii, în anii '80, Serie A.
Și brazilienii, marii rivali ai Argentinei au vorbit la superlativ despre Maradona, Rivaldo explicând că acesta i-a fost un adevărat model pe terenul de joc.
"Moartea lui Diego Maradona este o mare pierdere pentru lume. Am amintiri grozave cu el și am fost un mare fan al fotbalului și stilului său. Când eram copil îi admiram stilul de joc; avea o abilitate incredibilă cu mingea la picior, era stângaci ca mine, așa că a fost o referință grozavă și o inspirație pentru mine în carieră", a spus Rivaldo pentru Betfair.
Fotbal
Messi şi-a vărsat în sfârşit frustrarea: "M-aţi tratat ca pe un eşec!"
09/09/2021 LA 07:32

Rivaldo: Omul Maradona, de o calitate impresionantă

În ciuda faptului că Maradona a avut de multe ori opinii controversate legate de alte subiecte decât fotbalul, a știut mereu să îi prețuiască pe adevărații campioni și a fost întotdeauna alături de cei care aveau nevoie de ajutor.
"Sigur că aflarea veștii că a murit a fost un șoc, fiindcă nu a fost doar un jucător fantastic. Am avut ocazia să-l cunosc personal, un lucru care cu siguranță este printre momentele cele mai importante ale vieții mele sportive. A fost foarte iubitor și afectuos cu mine și mereu a vorbit frumos despre mine cu presa. A fost un privilegiu să-l urmăresc jucând și apoi să vorbesc cu el și chiar să dezvoltăm o relație bună. Datorită tuturor acestor lucruri, miercuri a fost o zi tristă pentru mine și pentru tot restul lumii fotbalului. Chiar am căutat pe telefon ultimul său mesaj vocal pentru mine și este șocant să te gândești că persoana pe care o asculți nu mai este printre noi. A avut o inimă mare și a iubit toți marii fotbaliști din lume. Îmi amintesc cum se purta cu Pele sau Edmundo – indiferent că erau rivali din cauza acestei tradiții între Brazilia și Argentina. Pierderea sa va fi simțită de toți", a mai spus fostul campion mondial cu Brazilia.
Premier League
Un matematician de la Oxford a stabilit GOAT-ul din fotbal. Verdictul specialistului
08/09/2021 LA 14:20
Fotbal
"Messi m-a făcut să plâng!" Dezvăluirile unui coechipier de la naționala Argentinei
18/08/2021 LA 11:48