E aproape imposibil ca Barcelona să revină la Paris

”Barcelona a fost învinsă categoric de PSG pe Camp Nou, iar asta face ca o revenire în Franța „să fie aproape imposibilă. Nu spun asta doar din cauza rezultatului, ci și uitându-mă la superioritatea afișată de PSG în meci. A merge la Paris și a câștiga cu o diferență de patru goluri pare a fi ceva imposibil. Sincer nu cred că vreun jucător sau managerul Barcelonei crede în așa o revenire și cred că a fost evident din comentariile lui Ronald Koeman de după meci.”, a declarat Rivaldo.
„Sigur că Barcelona nu va ceda pur și simplu, dar niciun fan nu va fi încrezător după meciul de ieri. Există riscul unei noi înfrângeri categorice, așa că echipa trebuie măcar să încerce să fie mai competitivă și mai solidă în Franța. În plus, e posibil ca Neymar și Di Maria să-și revină înainte de acel meci, ceea ce o va face pe PSG și mai puternică. Barcelona trebuie să aibă grijă.”
Fotbal
ASCENSIUNEA SPANIEI DUPĂ NUMIREA LUI LUIS ENRIQUE ÎN FUNCȚIA DE ANTRENOR AL "FURIEI ROJA"
ACUM 3 MINUTE

Probabil am văzut ultimul meci al lui Messi în Champions League pentru Barcelona pe Camp Nou

„Cum am menționat săptămâna trecută, Messi a oferit multe Barcelonei de-a lungul anilor, la fel cum și clubul i-a oferit lui, însă cred că acesta ar putea să fie ultimul său meci pentru echipă pe Camp Nou în Champions League. Va trebui să așteptăm să vedem dacă viitorul său va fi la PSG, dar după ce am văzut din partea echipei franceze în acest meci, sunt sigur că posibilitatea este una reală. Deși mi-aș dori ca Messi să rămână la Barcelona, i-aș înțelege decizia dacă va pleca într-un moment în care clubul nu îi poate garanta șanse reale de a concura regulat pentru titluri.”
„Mai mult, Messi are deja peste 30 de ani și nu își poate asuma toată responsabilitatea pentru echipă. În acest sezon l-a văzut și pe prietenul său, Luis Suarez, plecând într-un transfer de neconceput la Atletico Madrid, făcând echipa și mai puternică, iar uruguayanul este golgheterul Spaniei. Din cauza tuturor acestor factori, cred cu adevărat că Messi va pleca de la club la finalul sezonului.”

Pique nu poate explica de unul singur această înfrângere

„E evident că Barcelona a avut o zi proastă împotriva PSG, dar asta nu a făcut decât să confirme că echipa nu este suficient de puternică pentru a concura pentru titluri importante precum Champions League în acest moment.”
„Multă lume a menționat că Ronald Koeman nu ar fi trebuit să-l folosească pe Pique titular după absența lui lungă, dar nu îl pot condamna pentru această decizie. Până la urmă, Barcelona nu are jucători suficient de buni pentru a-l înlocui când e nevoie, așa că olandezul a preferat să-l arunce direct în luptă în loc să mai aștepte ca forma lui să crească.”
„Asta dovedește faptul că Barcelona nu are un lot puternic în acest moment, încât să rotească jucătorii când există absențe. La PSG lucrurile au stat pe dos. Echipa a aliniat un prim unsprezece puternic chiar dacă au lipsit jucători importanți precum Neymar și Di Maria.”

Situația de la Barcelona are nevoie de o întoarcere a lui Juan Laporta

„Problemele Barcelonei nu sunt noi, iar clubul suferă în ediții consecutive de Champions League, cu înfrângeri dureroase, așa că problema este una mai complexă și provine de la conducere. Asta cere o schimbare de abordare pentru viitor.”
„Din acest moment îmi declar public susținerea pentru Juan Laporta în cadrul alegerilor prezidențiale ale Barcelonei. Clubul are nevoie de cineva capabil să-l aducă înapoi unde merită, luptând și câștigând titluri importante în mod regulat.”

Mbappe sclipește după evoluția grozavă a PSG

„PSG a avut parte de o noapte memorabilă pe Camp Nou, fiind o câștigătoare binemeritată. Kylian Mbappe a stins lumina cu hat-trick-ul său impresionant care a dovedit că este unul dintre cei mai buni jucători din lume în acest moment și un potențial câștigător al Balonului de Aur.”
„Are o personalitate grozavă, joacă simplu dar foarte rapid și a părut căjoacă în propria curte în acest meci. Nu pot decât să-l felicit pentru o asemenea evoluție. Trebuie să-mi extind felicitările întregii echipe, care a fost foarte solidă și pare pregătită pentru o nouă luptă pentru o finală de Champions League în acest sezon.”

Fotbalul spaniol trebuie să fie în alertă

„Înfrângerea Barcelonei a fost un nou avertisment pentru cluburile din Spania, care au ratat finala Champions League în ultimele două sezoane, că fotbalul englez, german, dar și PSG, sunt foarte puternice în prezent.”
„Real Madrid trece de asemenea printr-o perioadă slabă și va avea parte de un meci dificil cu Atalanta, ceea ce înseamnă că drumul spre o nouă finală nu va fi ușor deloc. Faza prin care trece Real este similară cu cea prin care trece Barcelona, chiar dacă nu este atât de rea.”
„Atletico Madrid va avea un test important în fața unui Chelsea revigorat care e tot mai bun sub noul manager, Thomas Tuchel. Aș spune că Atletico nu este favorită în acest meci, care pare de 50-50. Ambele echipe au jucători grozavi în lot.”

Neymar trebuie protejat mai mult de către arbitri

„Neymar a ratat meciul cu Barcelona din cauza unei noi accidentări suferite într-un meci din Ligue 1. Este foarte des ținta fundașilor adverși și această reputație de <<plângăcios>> pare că duce la arbitrii care nu îl protejează la fel cum o fac cu alte superstaruri.”
„În ultimii ani s-a schimbat și nu mai este același jucător, așa că arbitrii ar trebui să încerce să-l protejeze mai des. Neymar este genul de jucător cu o personalitate și o bucurie de a înfrunta orice fundaș oricând, fără frică, iar asta îl expune la faulturi mai des.”
„De multe ori este lovit în Ligue 1 pentru că mulți jucători pur și simplu nu îl pot opri, așa că arbitrii trebuie să acorde mai multă atenție în astfel de momente și să penalizeze fundașii care acționează violent asupra jucătorilor talentați precum Neymar.”

Gareth Bale ar putea să regrete lipsa sa de angajament din finalul carierei sale

„După situația de la Real Madrid, pare că acum lipsa de angajament a lui Bale există și la Spurs, cu Jose Mourinho. Este trist să urmărim un jucător atât de talentat irosind ani din cariera sa. A juca fotbal este frumos și trebuie să ne bucurăm la maximum de asta cât este posibil. Altfel e posibil ca la final să simți și să regreți că nu ai făcut totul pentru a deveni unul dintre cei mai buni jucători din lume cât timp a fost posibil.”
„Mai este timp pentru a reveni la entuziasmul pe care îl avea la Tottenham și la început la Real Madrid. Sfatul meu pentru el ar fi să se concentreze din nou și să dea totul cât timp încă este activ. Atunci când va veni timpul retragerii nu va putea da anii înapoi și ar putea să fie frustrat că nu a fost la fel de profesionist precum ar fi putut fi.”

Soluția după greșelile lui Alisson nu este retrogradarea sa pe banca de rezerve

„Alisson a făcut încă o greșeală mare în înfrângerea recentă a lui Liverpool cu Leicester în Premier League, iar mulți spun că are nevoie de o pauză pe bancă pentru a se liniști, dar eu nu sunt de acord. Cred că dacă ar fi scos din teren, acest lucru ar afecta echipa mai mult.”
„Atunci când lași un jucător pe bancă, încrederea lui suferă, iar Alisson deja a dovedit că este un portar cu un temperament grozav și cu o personalitate care nu este ușor de zdruncinat. Soluția este să-l menții titular și el își va reveni la normal curând. Acest lucru a fost evident și în victoria lui Liverpool cu RB Leipzig, în Champions League. Acum echipa pare bine plasată pentru un loc în sferturile de finală.”
Romanian Liga I
Reacția lui Ronaldo Deaconu după eurogolurile marcate în poarta lui Dinamo
ACUM 16 MINUTE
Scottish Premier League
Guardiola face curățenie la Man City. 3 jucători exponențiali în ultimii ani au deja bagajele făcute
ACUM O ORĂ