Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rivale în vară pe piața transferurilor, Chelsea și Barcelona pregătesc un schimb spectaculos

Eurosport
DeEurosport

Publicat 21/01/2023 la 14:14 GMT+2

FC Barcelona și Chelsea sunt pregătite să facă un schimb spectaculos de jucători în fereastra de transferuri din vara acestui an, ambele formații fiind interesate de serviciile unui jucător din tabăra celeilalte.

Pierre-Emerick Aubameyang of FC Barcelona celebrates with Franck Kessie after scoring his team's fifth goal during the Joan Gamper Trophy match between FC Barcelona and Pumas UNAM

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Tibi Munteanu
Cu toate că în perioada de transferuri din vara anului 2022 a existat o oarecare rivalitate între FC Barcelona și Chelsea, avantajați fiind catalanii în urma mutărilor făcute, cele două cluburi analizează perspectiva unei afaceri împreună în următoarele luni.
Christensen a părăsit formația londoneză și a semnat cu Barcelona, iar Xavi a pus mâna și pe alți jucători pe care englezii i-ar fi dorit, precum Raphinha, Lewandowski, Jules Kounde sau Franck Kessie. "Albaștrii" au semnat totuși la rândul lor un fotbalist legitimat la catalani, pe Pierre-Emerick Aubameyang, însă afacerea pare că a fost una bună tot pentru spanioli, având în vedere că gabonezul venise pe Camp Nou cu titlu gratuit, dar a ajutat Barcelona financiar cu transferul său înapoi în Premier League. Totodată, atacantul african nu a dat randamentul așteptat la Chelsea și deja au apărut unele zvonuri care îl vedeau reîntors la formația antrenată de Xavi.

Barcelona și Chelsea pregătesc un schimb spectaculos la vară

Acum, cu noua conducere a clubului din capitala Angliei, Joan Laporta și colegii săi din fruntea Barcelonei par că se află în relații ceva mai bune și analizează împreună un potențial schimb între cele două formații.
Hakim Ziyech se află pe lista de transferuri a londonezilor, din cauza faptului că marocanul nu a arătat deloc același joc spectaculos cu care îi încânta pe fanii lui Ajax, plus că dorința acestuia ar fi să plece pentru a prinde mai multe minute de joc, la Chelsea fiind mai degrabă o apariție meteorică în prima parte a sezonului. În ultimele meciuri, africanul s-a aflat printre titularii lui Graham Potter, însă cum echipa traversează o perioadă slabă, e clar că Ziyech nu este jucătorul care să facă diferența, nereușind să își aducă aportul într-un mod decisiv atunci când a fost folosit și nu a fost integralist decât într-o singură partidă în actualul sezon, în etapa cu numărul 5 din Premier League, în înfrângerea suferită pe terenul celor de la Southampton.
Astfel, Chelsea e dispusă să-l cedeze pe fotbalistul african, a cărui stil de joc ar fi pe placul lui Xavi Hernandez, mai ales după ce a arătat la Campionatul Mondial din Qatar alături de naționala Marocului, alături de care a ajuns până în penultimul act competițional și a jucat finala mică a turneului.
Totuși, pentru că finanțele catalanilor nu sunt chiar cele mai bune, clubul ar fi dispus să îl transfere pe Ziyech în vară, însă nu pentru o sumă de transfer, ci oferind un jucător la schimb, o fostă țintă a londonezilor.
Ivorianul Franck Kessie ar putea fi oferit la schimb pentru Ziyech, într-un posibil schimb de jucători africani făcut între Chelsea și FC Barcelona, iar această oportunitate le-ar surâde englezilor, mai ales pentru că în vară le expiră contractele lui Jorginho și N'Golo Kante, 2 mijlocași defensivi care și-au câștigat pe teren rolul de titular.
Citește și:

Barcelona, dispusă să-l ofere la schimb pe Kessie și pentru un alt fotbalist

De curând, presa italiană a relatat faptul că Barcelona ar dori să renunțe în vară la serviciile lui Franck Kessie, fotbalist ajuns gratuit în urmă cu jumătate de an pe Camp Nou, pentru că mijlocașul defensiv nu a dat chiar cel mai bun randament pe care Xavi l-ar fi așteptat, iar africanul ar urma să facă subiectul unui schimb cu Inter Milan.
Clubul din Italia se pare că ar fi venit cu propunerea de a-l da la schimb pe Marcelo Brozovic pentru Kessie, iar lui Xavi i-ar surâde ideea de a-l antrena pe croatul de 30 de ani.
Antrenorul spaniol îl consideră pe Brozovic un jucător ideal pentru înlocuirea pentru următorii ani a lui Sergio Busquets, care probabil va pleca la finalul sezonului. Totuși, problema este că Franck Kessie nu agreează o revenire în Serie A și cu atât mai puțin la Inter, rivala eternă a fostei sale echipe, AC Milan.
Ivorianul a jucat foarte puțin de când a ajuns la Barcelona, dar sursa citată notează că se simte foarte bine în Catalunya și este dispus să lupte pentru locul său în echipă. Evident, refuzul de a merge la Inter se datorează probabil și salariului său, care ar fi ceva mai mic la gruparea de pe Meazza. Situația s-ar putea clarifica doar dacă Xavi îi va transmite clar lui Kessie că nu se bazează pe el și astfel ivorianul ar fi constrâns să plece. Astfel, încheierea acestei tranzacții depinde exclusiv de Kessie.
Australian Open se vede în perioada 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS). În plus, în aplicația Eurosport aveți acces la cele mai noi articole, știri și analize ale celor mai importante evenimente.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo