Mircea Lucescu a fost unul dintre jucătorii care au participat alături de naționala României la Mondialul din 1970, în care "tricolorii" au disputat singurul meci oficial în compania Braziliei. S-a încheiat 3-2 pentru naționala sud-americană, condusă din teren de legendarul Pele.

La finalul meciului de la Guadalajara, Mircea Lucescu și Pele au făcut schimb de tricouri, iar astăzi al doilea cel mai titrat antrenor din lume l-a făcut public, în premieră, pentru Ultima Fază.

Romanian Liga I
Fanii din DDB au încheiat negocierile cu Ionel Gane! Ce se întâmplă cu antrenorul lui Dinamo
PESTE O ORĂ

Mircea Lucescu a făcut public tricoul legendarului Pele

"Il Luce" a povestit cum a trăit celebrul meci cu Brazilia, din urmă cu 50 de ani:

Eram la un hotel din Copacabana (n.r. - în Rio de Janeiro), iar acolo a venit și naționala Braziliei ca să facă testele medicale. Țin minte că Rică (n.r. - Răducanu) s-a fotografiat cu Pele și l-a luat în brațe. A avut o relație foarte amicală cu el. Acolo ne-am cunoscut viitorii adversari.
Cu Brazilia, credeam în potențialul nostru și consider că am avut și puțin ghinion. Mai ales la faza pe care arbitrul a repetat-o și din care Pele a marcat. Au fost momente în care puteam să sperăm la mai mult și puteam chiar să câștigăm. N-a fost o diferență de valoare mare. Echipa lor de la vremea respectivă a fost cea mai bună din istoria naționalei Braziliei. Prezența lui Pele a însemnat enorm de mult, era un jucător aflat în plină maturitate sportivă. Era un catalizator al echipei Braziliei. Aș putea face o comparație între el și Michael Jordan. Pele era același tip de jucător: foarte rău și cu coechipierii și cu adversarii. Își dorea victoria cu orice preț. Era unul dintre jucătorii care nu suportă să piardă.
Sunt mândru de faptul că am făcut schimb de tricouri cu Pele. Nu îmi mai aduc aminte dacă am hotărât înainte de meci cu el. La final, eram unul lângă celălalt, am dat mâna și am făcut schimbul. De 50 de ani îl am și am interzis să fie spălat. Încă se mai văd urmele de iarbă din acel meci. Pentru mine este o chestie cu valoare sentimentală extraordinară. Avem și noi ceva din Pele în fotbalul românesc.

România a încheiat pe locul 3 în grupa de la Mondialul din 1970

România a încheiat pe locul 3 în grupa de la Campionatul Mondial din 1970, la care Rică Răducanu a devenit primul portar introdus pe teren din postura de rezervă, din istoria competiției. Brazilia a câștigat grupa din care mai făceau parte Anglia și Cehoslovacia și nu s-a mai oprit până în finală. Naționala lui Pele a cucerit petru a 3-a oară Cupa Mondială, după o finală câștigată împotriva Italiei.

Premier League revine din 17 iunie la Eurosport!

Scottish Premiership
Rangers, în pas de defilare spre titlu în Scoția! Ianis Hagi, o nouă pasă decisivă pe Ibrox Park
PESTE 13 MINUTE
Bundesliga
Zidane are motive serioase de a-l regreta pe Luka Jovic! Sârbul a marcat din nou pentru Frankfurt
PESTE 6 MINUTE