Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

România U19 va avea adversari de clasă la EURO 2022! Ce vedete ar putea alinia celelalte echipe

Nicu Savin

Actualizat 30/03/2022 la 11:23 GMT+3

România U19 și-a aflat aproape toți potențialii adversari de la Campionatul European din vara acestui an. Franța, Anglia și Italia vor fi la turneul final și e de așteptat ca acestea să ducă în Slovacia o serie de jucători deja consacrați în fotbalul mare.

Mohamed-Ali Cho (Angers) against Lyon

Credit imagine: Getty Images

Naționala U19 a României a obținut o calificare istorică la Campionatul European din acest an. Echipa condusă de pe bancă de Adrian Văsîi a câștigat grupa cu Croația, Georgia și Islanda de la Turneul de Elită și va juca pentru a doua oară în istorie la turneul final de când acesta se desfășoară în actualul format (2002).
La Europeanul care se va juca în Slovacia între 20 iulie și 2 august vor participa 8 echipe. Pe lângă România și țara gazdă s-au mai calificat Israel, Franța, Anglia, Italia și Austria. Ultimul loc va fi ocupat de Olanda, Norvegia, Ucraina sau Serbia, grupa acestor formații urmând a se disputa la o dată ulterioară, pentru că ucrainenii nu au putut juca acum.
Nume grele din fotbalul european au rămas pe din afară. Portugalia, Belgia sau Spania, campioana en-titre, nu au obținut calificarea, dar chiar și așa micii tricolori vor avea adversari redutabili.
Citește și:

Jucătorii României U19 vor avea adversari deja consacrați la EURO 20222

Dacă cel mai valoros jucător român eligibil pentru a participa la EURO este Rareș Ilie, mijlocașul Rapidului fiind cotat la 450.000 de €, celelalte național s-ar putea prezenta cu fotbaliști care joacă deja la un nivel înalt.
Spre exemplu, Italia U19 îl are în lot pe Wilfried Gnonto, a cărei valoare de piață este de 6 milioane de €. Atacantul cu origini ivoriene a fost crescut de Inter, dar în 2020 a fost cedat la FC Zurich, unde în acest sezon este un jucător de bază. Gnonto a marcat 10 goluri și a dat 3 pase decisive în cele 29 de meciuri jucate în toate competițiile pentru echipa care este aproape de a câștiga titlul în Elveția.
Italienii îi mai pot deplasa în Slovacia pe Diego Coppola (a debutat deja pentru Verona în Serie A), Fabio Miretti (cochetează cu prima echipă a lui Juventus, pentru care a jucat câte un meci în Serie A și Champions League) sau Tommaso Baldanzi (a impresionat la Empoli U19 în Youth League și e doar o chestiune de timp până când va debuta în Serie A).
Franța s-ar putea baza la turneul final pe Mohamed-Ali Cho, atacantul care abia a împlinit 18 ani și care este cotat la 15 milioane de €. Crescut în Academia lui PSG și trecut apoi pe la cea a lui Everton, acesta a ajuns în 2020 la Angers, iar în acest sezon a devenit un jucător de bază în Ligue 1, marcând două goluri în 24 de partide, devenind al doilea cel mai tânăr marcator din primele 5 ligi europene în acest sezon, după Gavi.
Franța îi mai are în echipă pe Lucas Gourna-Douath (St.Etienne, cotat la10 milioane de €) sau Elye Wahi (Montpellier, cotat la 8 milioane de €), de asemenea jucători care sunt certitudini în Ligue 1.
Anglia are și ea în componență fotbaliști care joacă deja la cel mai înalt nivel. Cel mai reprezentativ este Carney Chukwuemeka, care a bifat 9 prezențe în Premier League pentru Aston Villa în acest sezon, reușind o pasă de gol. Valoarea sa de piață este de 2,5 milioane de €, dar este în continuă creștere. Alți jucători valoroși ai Angliei sunt Liam Delap (Manchester City), Dane Scarlett (a jucat 3 meciuri pentru Tottenham în Conference League) sau Bashir Humphreys (jucător care cochetează cu prima echipă a lui Chelsea).
Campionatul European din Slovacia are o miză suplimentară în acest an, pentru că primele 5 clasate dintre cele 8 echipe aflate la start vor obține calificarea la Campionatul Mondial U20 din 2023, care se va juca în Indonezia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo