România U21, primul eșec în preliminariile EURO 2027! Finlanda U21 ne-a învins și ne-a luat locul 2 în grupă
România U21 a pierdut cu 0-2 pe terenul Finlandei U21, în etapa a 4-a din cadrul preliminariile Campionatului European de tineret din 2027. Acesta e primul eșec al tricolorilor în calificări, însă unul care poate cântări mult, ținând cont că finlandezii sunt principalii rivali la locul secund.
Fotbalul: Povestea mea - Stelea: "La Mondialul din 94 am avut o echipă mult mai bună decât în 2000"
Sursa video: Eurosport
România U21 a cedat, pe Veritas Stadion din Turku, de reprezentativa similară a Finlandei, scor 0-2, în cea de-a 4-a etapă a preliminariilor EURO 2027. Tricolorii mici erau neînvinși în primele 3 runde, remizând cu Kosovo U21 și impunându-se în fața San Marino U21 și a Ciprului U21.
Prima mare ocazie de gol a apărut în minutul 10, atunci când echipa noastră putea deschide scorul. Boțogan a finalizat după un șir de pase al tricolorilor, dar mingea a lovit bara, refuzând să intre în poartă.
Din păcate, finlandezii au fost cei care au deschis scorul, la jumătatea primei reprize. Liimatta l-a deschis în stânga pe Naamo, care a trimis o centrare pe jos, iar Ruoppi a deschis scorul cu o execuție simplă din apropiere.
Meciul s-a încins în ultimele 5 minute ale primei reprize, atunci când au apărut trei ocazii. Mai întâi, Strata a tras de la distanță, dar mingea a trecut peste poartă, iar apoi, adversarii noștri au irosit două ocazii de a face 2-0.
Cu 20 de minute înainte de final, Finlanda a primit un penalty, după o fază în care Liimatta a căzut de lângă Vulturar. Marias Siltanen a transformat lovitura de la 11 metri fără emoții, dublând avantajul gazdelor.
Finlanda U21 – România U21 s-a încheiat 2-0, iar adversara de azi a urcat pe locul 2 în clasamentul grupei A, chiar peste naționala noastră. Spania e lider cu maximum de puncte, iar în această seară, de la ora 21:45, va primi vizita celor din San Marino.
Finlanda U21 - România U21: Echipele de start:
- Finlanda U21: Jantunen - Ylitolva, Lotjonen, Miettinen, Naamo - Siltanen, Hyrylainen - Ruoppi, Talvitie, Soderback - Liimatta
Rezerve: Piispa, Puukko, Mentu, Helen, Pippola, Vaisto, Kujasalo, Moller, Laine
Selecționer: Mika Lehkosuo - România U21: Lefter - Strata, M. Duțu, M. Tudose, Sălceanu - R. Pop, C. Mihai, Vulturar, Boțogan, Ciubotaru - Trică
Rezerve: Răfăilă, Țuțu, Burnete, D. Pop, D. Matei, Jalade, El Sawy, Szimionaș, Biliboc
Selecționer: Costin Curelea
Lotul naționalei de tineret convocat de selecționerul Costin Curelea
- Portari: Ștefan Lefter (Universitatea Cluj), Vlad Rafailă (Real Betis | Spania), Adrian Frănculescu (Steaua București) ÎNLOCUIT CU Rafael Munteanu (Farul Constanța);
- Fundași: Tony Strata (Vitória Guimarães | Portugalia), Mark Țuțu (UTA Arad), Matteo Duțu (AC Milan | Italia), Răzvan Pașcalău (CS Dinamo București) ÎNLOCUIT CU Ionuț Pop (Concordia Chiajna), Mario Tudose (CFC Argeș), Ștefan Duțu (Farul Constanța), Robert Sălceanu (Petrolul), Kevin Ciubotaru (AFC Hermannstadt);
- Mijlocași: Alexandru Musi (Dinamo), Lorenzo Biliboc (CFR Cluj), Cristian Mihai (Dinamo), Cătălin Vulturar (Rapid), Alin Boțogan (Petrolul), David Matei (Universitatea Craiova), Omar El Sawy (Universitatea Cluj), Rareș Pop (Rapid), Robert Jălade (Sevilla FC | Spania), Luca Szimionaș (Hellas Verona | Italia);
- Atacanți: Rareș Burnete (Juve Stabia | Italia), Atanas Trică (Universitatea Cluj).
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Bogdan Stelea și se vede sâmbătă, 15 noiembrie, la ora 17.15, dar și duminică, 16 noiembrie, de la ora 12.30 pe Eurosport 1. Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)