Oaspeții au avut un început mai bun de meci, iar Adi Popa i-a trimis o centrare foarte bună nou venitului Dragoș Gheorghe, însă lovitura acestuia de cap s-a dus peste poartă.
Jocul solid practicat de Steaua a dat roade, iar deschiderea de scor a venit în minutul 13, după șutul foarte bun expediat de Ștefan Pacionel, din prima.
Facebook
Romanian Liga 2
Dinamo răsuflă ușurată! În conturile "câinilor" au intrat 800.000 de euro
ACUM 4 ORE
Gazdele puteau egala câteva minute mai târziu, însă Olaru și Simon nu au reușit să-l învingă pe portarul steliștilor de doar 18 ani, David Dincă. Pe fondul unui joc bun practicat de gazde, Răzvan Ghinescu a fost eliminat în minutul 28, după ce a primit două cartonașe galbene, al doilea venind după un fault dur la Adi Popa.
CITEȘTE ȘI:

Gazdele au terminat meciul în 8 jucători de câmp

Partida a devenit mult mai ușoară pentru trupa lui Daniel Oprița, iar golul 2 a venit imediat, după ce Dragoș Gheorghe, aflat la debut, a finalizat foarte bine centrarea venită din partea lui Drăghici. Repriza a doua a curs în favoarea Stelei, într-un meci cu destul de multe cartonașe galbene, deși ambele formații nu au drept de promovare în acest moment
În minutul 68, Toma Bodri a simulat în careul oaspeților, acuzând faptul că a fost lovit de Ștefan Pacionel, însă arbitrul i-a acordat cel de-al doilea cartonaș galben, iar Dumbrăvița a fost nevoită să joace cu doi oameni mai puțin în ultimele 20 de minute. Steliștii nu au mai forțat, însă chiar și așa au reușit să înscrie golul 3 în minutul 88, după reușita semnată de Drăghici, după o gafă în apărarea gazdelor.
S-a terminat 3-0 pentru CSA Steaua, care ajunge la 7 puncte în primele 4 meciuri din liga secundă. De altfel, este al doilea succes consecutiv pe teren străin pentru trupa lui Oprița, care a pierdut meciul trecut de pe teren propriu cu Csikszereda, scor 0-4. De cealaltă parte, Dumbrăvița este pe locul 14, cu 4 puncte și va juca pe terenul Buzăului etapa viitoare.
Steliștii vor evolua pe teren propriu cu Poli Iași în etapa cu numărul 5 din liga a doua.
Romanian Liga 2
Un fost conducător de la Dinamo avertizează: "Dinamo va lua drumul Astrei"
ACUM 8 ORE
Romanian Liga 2
Dinamo și-a găsit stadion! Unde va juca după suspendarea primită după derby-ul cu CSA Steaua
26/09/2022 LA 18:00