Dinamo - Steaua a fost un meci al orgoliilor în primul rând, iar asta s-a văzut pe teren, dar mai ales în tribune. Cele două galerii au creat o atmosferă incendiară pe Arena Națională, amintind de vremurile când cele două echipe se băteau pentru trofee.
Jucătorii au încercat să se ridice la nivelul audienței și în multe momente au reușit, cel puțin din punct de vedere al dăruiri. Dinamo a făcut o primă repriză mai bună, dar nu a reușit să intre în avantaj la cabine. Acest lucru părea să se întâmple după ce francezul Lamine Ghezali a deschis scorul în minutul 40, după o eroare gravă în apărarea echipei lui Oprița. La doar trei minute distanță, Emilian Pacionel a restabilit însă egalitatea, după un corner la care apărarea "câinilor" a fost visătoare.
"Militarii" au început partea a 2-a așa cum au încheiat-o pe prima, în atac. În minutul 50, Chipirliu a adus-o pe Steaua în avantaj, reluând superb o centrare venită de pe flancul drept. Dinamo a atacat din toate direcțiile până la final, dar în ciuda unor ocazii mari nu a reușit să mai înscrie. Steaua putea închide meciul după câteva contrraatacuri, dar nici jucătorii lui Oprița nu au găsit drumul spre gol.
Romanian Liga 2
Dinamo răsuflă ușurată! În conturile "câinilor" au intrat 800.000 de euro
ACUM 6 ORE
S-a terminat 2-1 pentru Steaua, care a legat al doilea succes la rând și a urcat pe primul loc în clasament. În schimb, Dinamo a înregistrat al 4-lea eșec în 6 etape și ocupă doar locul 12. În etapa următoare, Steaua va juca acasă cu Unirea Constanța, iar Dinamo se va deplasa la Buzău.
Dinamo - Steaua, LIVE SCORE
  • Dinamo - Steaua 1-2 | Chipirliu îi aduce pe "militari" în avantaj în minutul 50, reluând superb o centrare venită de pe flancul drept.
  • Dinamo - Steaua 1-1 | Steaua a reușit să egaleze la numai două minute după ce Dinamo dezghețase tabela. În urma unui corner, mingea a ajuns la Emilian Pacionel, care a trimis în poarta goală din apropiere.
  • Dinamo - Steaua 1-0 | Francezul Lamine Ghezali a deschis scorul pe Arena Națională în minutul 40, după o eroare gravă în apărarea echipei lui Oprița.
UPDATE | Meciul dintre Dinamo și Steaua a început cu aproximativ 7 minute întârziere, din cauza atmosferei incendiare create de fani.
UPDATE | Derby-ul dintre Dinamo și Steaua a început deja în tribune. Fanii celor două echipe creează o atmosferă incediară. Din păcate, au avut loc și o serie de incidente, suporterii fiind aproape să se răfuiască între ei. Forțele de ordine au reușit totuși să restabiliească ordinea. Materialele pirotehnice nu lipsesc din dotarea celor două galerii și e de așteptat ca la startul meciului să le folosească excesiv.
UPDATE | Fanii Stelei au intrat deja în febra derby-ului cu eterna rivală. Galeria "militarilor" se deplasează organizat către Arena Națională, înconjurată de forțele de ordine.
UPDATE | A mai rămas puțin timp până la startul primului derby Dinamo - Steaua jucat în Liga a 2-a. Ovidiu Burcă și Daniel Oprița s-au decis asupra formațiilor care vor intra pe teren:
Dinamo - Steaua, echipele de start
Dinamo: Dujmovic - Moura, Giafer, Patriche, Amzăr - Iglesias, Dudea, Roșu - Bordușanu, Ghezali, Pop. Rezerve: Oncescu, Bena, Lazăr, Buhăescu, Bani, Șerban, Buleică, Larrucea, Delciu. Antrenor: Ovidiu Burcă.
CSA Steaua: Dincă - Ilie, Walace, Sabău, Drăghici - Gheorghe, Balgiu, Pacionel, Popa - Chipirliu, Bodișteanu. Rezerve: Iancu, Bărbulescu, Pacionel, Enceanu, Sima, Oroian, Chunchukov, Gugu, Trică. Antrenor: Daniel Oprița.
Articol inițial scris de Dani Morar
Dinamo o întâlnește pe CSA Steaua în etapa a 6-a a Ligii a 2-a de fotbal. "Câinii roșii" vor fi suținuți masiv din tribunele Arenei Naționale, până ieri fiind vândute peste 15.000 de bilete. Clubul din Ștefan cel Mare și-a îndemnat fanii să vină în număr cât mai mare, atât din dorința de a fi susținuți, cât și pentru a avea o rețetă financiară cât mai bogată.
Costurile organizării meciului pe cel mai mare stadion al țării sunt destul de mari, astfel că banii de pe biletele celor 15.000 de oameni abia acoperă cheltuielile alb-roșilor, a anunțat Vlad Iacob.
"Costurile reale sunt mult mai mari. Nu este vorba de doar 13 mii de euro. Ar fi fost bine, dar costurile sunt mult mai mari. Nici măcar chiria nu este atât. Trebuie să avem și firmă de pază. Să sperăm că lucrurile vor decurge bine. Va fi nevoie de aproximativ 15.000 de bilete vândute ca să fim pe zero", a spus Iacob
De cealaltă parte, Steaua a câștigat 3 din cele 5 meciuri jucate în acest sezon. Slatina, CSC Dumbrăvița și Poli Iași au fost victimele roș-albaștrilor, care s-au încurcat cu Metaloglobus și au pierdut dureros cu Metaloglobus.
Atitudinea jucătorilor i-a dat de gândit lui Daniel Oprița după meciul cu Dumbrăvița, iar tehnicianul și băgat jucătorii în ședință. În ciuda victoriei cu 3-0, Oprița a fost un car de nervi și a avut o ieșire la adresa elevilor săi.
"Nu există așa ceva. Ce drept de promovare? Ce nu e drept de promovare? Trebuie să joace fotbal! Salariul îl iau, nu? Atunci sunt motivați. Când le intră banii, nu mai sunt demotivați. Dacă sunt plătiți pentru asta, să joace! Că nu i-am luat numai pentru promovare. Au contract! Și eu, la fel. Vedem, să-i lăsăm pe cei care se ocupă să rezolve problema cu promovarea. Noi trebuie să jucăm.
Cum să joc cu doi oameni în plus și să tratez așa cum am tratat noi jocul? Așa cum suntem acum, trebuie să evităm retrogradarea! Că și așa nu avem drept de promovare. Măcar pe aia să o evităm", spunea Oprița după acel meci.

Meciul a început deja la nivelul declarațiilor

Încă de la începutul acestei săptămâni, derby-ul dintre Dinamo și Steaua s-a aprins în urma mesajelor dintre cele două tabere. Marius Lăcătuș a ținut să îi înțepe pe dinamoviști, fiind convins că aceștia nu vor egala niciodată performanțele Stelei.
"Practic, pe vremea mea, în meciurile cu Dinamo se decidea lupta la titlu. Conta foarte mult forma de moment în meciul direct, pentru că valorile erau apropiate. Îmi amintesc cu mare drag de primele mele derby-uri cu Dinamo. Când i-am învins cu 3-0 și am marcat printr-un lob.
Ei veneau după victoriile cu Hamburg, noi eram în reconstrucție și voiam să egalăm măcar performanțele lor sau ale celor de la Craiova. Uite că i-am depășit și nu ne va mai egala nimeni vreodată. Ambițiile erau mari pe teren, dar ne respectam foarte mult după meci, pentru că ne întâlneam apoi și la echipa națională", a declarat Marius Lăcătuș.
Nici ultrașii "câinilor" nu s-au lăsat mai prejos și au acuzat echipa antrenată de Oprița că joacă pe banii statului.
"Faptul că vineri are loc meciul la care te gândești, se datorează faptului că tu nu ai renunțat, în timp ce alții au ales surogatul plătit de stat. Da, vineri va fi un meci între noi, pe banii noștri, și ei, tot pe banii noștri", au scris suporterii dinamoviști.
Cele două echipe sunt despărțite de doar 4 puncte în calasament, iar meciul poate fi decis prin dăruire și dorință, nu doar prin valoarea celor prezenți pe teren.
Romanian Liga 2
Un fost conducător de la Dinamo avertizează: "Dinamo va lua drumul Astrei"
ACUM 9 ORE
Romanian Liga I
FCSB, fără 2 titulari din apărare la meciul cu FC Argeș! Cum ar putea arăta echipa lui Nicolae Dică
ACUM 11 ORE