Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gabriel Tamaș și-a anunțat retragerea din fotbal. Cum a arătat cariera fundașului trecut pe la Dinamo și FCSB

Andrei Nicolae

Actualizat 27/10/2023 la 12:55 GMT+3

Gabriel Tamaș, unul dintre cei mai remarcați fundași din istoria recentă a României, și-a anunțat retragerea din fotbal astăzi, 27 octombrie. Omul ce s-a aflat în defensiva Concordiei Chiajna în primele etape din actualul sezon din Liga a 2 a susținut o conferiță de presă, în cadul căreia a explicat motivele deciziei sale.

Gabriel Tamas will stay at Doncaster until the end of the season

Credit imagine: PA Sport

Gabriel Tamaș își ia "adio" de la sportul pe care l-a practicat la nivel profesionist din 1999 încoace. Fundașul format la FC Brașov și-a anunțat retragerea din fotbal astăzi în cadrul unei conferințe de presă susținute la baza de pregătire a celor de la Concordia Chiajna.
Fundașul care a evoluat în acest sezon în toate meciurile, cu excepția ultimului jucat de ilfoveni, a mărturisit că și-a luat "adio" de la sportul pe care l-a iubit din cauza unor aspecte ce țin de partea psihică, nicidecum fizică. De asemenea, Tamaș a dezvăluit că dacă nu s-ar fi retras acum, ar fi făcut-o oricum în iarnă.
"Azi e o zi cam tristă pentru mine. Poate și pentru voi, că nu mai aveți ce să scrieți. E foarte dificil să te desparți de lucrul pe care-l iubești cel mai mult, când ești în fotbal de o viață. Dar vine și ziua asta, când te desparți.
Psihic nu mai pot juca! Fizic aș mai putea 5-6 ani. Când ajungi să plângi în casă pentru că pui suflet, dar nu vezi roadele, nu ești bine. Degeaba ești bine fizic, dacă nu ești fizic. Nu îmi văd rolul, nu îmi văd țelul. Eu ridic mâna și spun că nu mai pot. Nu e vorba doar de Chiajna, ci de nivelul fotbalului.
Vreau să mulțumesc mamei și soției, care au îndurat foarte multe. La câte prostioare am făcut... Nimeni nu e perfect. Îi spun și fiicei mele să se mândrească cu tatăl ei. Nu știu dacă un jucător va mai bifa atâtea echipe ca mine. În decembrie oricum mă lăsam. Vorbisem deja cu soția", a declarat Tamaș, potrivit GSP.
Citește și:

Gabriel Tamaș, un adevărat călător de-a lungul carierei sale

Fundașul de 39 de ani a trecut pe la numeroase echipe de-a lungul carierei sale. După ce și-a început cariera la FC Brașov, acesta a fost transferat de cei de la Dinamo. După doar un an în Ștefan cel Mare, Tamaș a făcut pasul în fotbalul internațional și a semnat cu Galatasaray.
Jucătorul născut la Brașov a mai trecut între timp pe la echipe precum Spartak Moscova, Celta Vigo sau Auxerre, după care s-a întors puțin timp la Dinamo. În a doua parte a carierei sale, Tamaș a mai bifat echipe precum West Bromwich Albion, CFR Cluj, Doncaster, Watford.
Tamaș a ajuns și la cea mai mare rivală a câinilor, FCSB, după care a mai trecut la Astra, U Cluj, FC Voluntari, Petrolul și acum Concordia Chiajna.
La nivel de națională, Tamaș a adunat 67 de partide, fiind prezent la Euro 2008. La nivel de club, a adunat un titlu de campion, trei Cupe ale României, o Supercupă, două Cupe ale Ligii și alte două trofee în Israel, unde a jucat pentru Hapoel Haifa.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo